Conducerile PSD și PNL, întrunite în ședințe separate, au aprobat miercuri seara comasarea alegerilor europarlamentare cu alegerilor locale, pe 9 iunie, și alianța electorală, cu liste comune, pentru alegerile europarlamentare.
Conducerea PSD a votat în unanimitate deciziile.
Conducerea PNL a aprobat deciziile cu 58 de voturi pentru, 5 împotrivă (Cîțu, Bolojan, Birta, Sighiartău, Ioan Turc), două abţineri (Buican și Nica).
Ce s-a stabilit:
– Alegeri europarlamentare comasate cu alegerile locale pe 9 iunie;
– Liste comune PSD-PNL la alegerile europarlamentare;
– Candidaturi separate la locale, cu posibile liste comune în unele județe, pentru a crește șansele împotriva USR;
– Alegeri prezidențiale în septembrie;
– Alegeri parlamentare la termen, în decembrie.