Placido Domingo a anunţat că nu va putea concerta luna aceasta la Cluj şi Bucureşti. Concertul său din Capitală a fost sold out. Cântăreţul de operă a fost diagnosticat cu bronşită, prin urmare i s-a impus o perioadă de repaus vocal de cel puţin 10 zile.
Cele două concerte extraordinare pe care urma să le susţină în 23 februarie, la BT Arena din Cluj Napoca, respectiv în 26 februarie, la Sala Palatului din Bucureşti, vor fi reprogramate, conform Mediafax.
„Sunt teribil de trist că trebuie să amân în acest moment, mai ales din cauza inconvenientelor pe care acest lucru le provoacă tuturor celor care şi-au planificat deja să vină la concerte. Întâlnirile sunt doar amânate, iar noi căutăm deja noi date pentru a le îndeplini”, le-a transmis artistul fanilor.
Organizatorii au anunţat că, în urma amânării celor două spectacole, biletele achiziţionate nu îşi pierd valabilitatea pentru ediţia reprogramată. Ei asigură publicul că nu vor exista alte modificări pentru concertul la care vor participa toţi invitaţii anunţaţi iniţial.
Artistul urma să fie pe scenă alături de soprana Adela Zaharia şi Orchestra Simfonică Valahia, avându-l la pupitru pe dirijorul spaniol Jordi Bernacer.
Domingo a înregistrat peste o sută de integrale de operă. Este cunoscut pentru versatilitatea sa, cântând în mod regulat în italiană, franceză, germană, spaniolă, engleză şi rusă în cele mai prestigioase teatre de operă din lume. Deşi în cea mai mare parte a carierei sale a fost în primul rând un tenor lirico-spinto, popular mai ales pentru Cavaradossi, Hoffmann, Don José şi Canio, a trecut rapid la roluri mai dramatice, devenind cel mai aclamat Otello al generaţiei sale.
Repertoriul său include peste 150 de roluri, performanţă pe care nu a mai atins-o nimeni, şi este considerat de critici „Om al Renaşterii”, pentru o carieră strălucitoare şi pentru remarcabile contribuţii umanitare, răsplătite cu premii de prestigiu şi o preţuire globală.
De-a lungul unei cariere unice, Plácido Domingo a primit 12 Premii Grammy, iar contribuţia sa la dialogul dintre bel canto şi muzica pop este inestimabilă. Din 1990, Domingo a fost un promotor de vârf al operei în întreaga lume, cântând alături de José Carreras şi de Luciano Pavarotti pentru mai bine de un deceniu în faţa unor mulţimi uriaşe, atrăgând noi spectatori ai acestui gen muzical. A fondat şi conduce competiţia muzicală Operalia, care descoperă şi lansează tinerii cântăreţi.
Protagonist pe toate marile scene ale lumii, Plácido Domingo se bucură de o uriaşă apreciere internaţională. Prestaţia din rolul Cavaradossi din „Tosca” de Puccini a fost urmărită de un miliard de oameni, în transmisiune directă de la Roma. În 2021, şi-a petrecut a 80-a aniversare pe scenă, cântând „Nabucco” la Vienna Staatsoper, live la postul ORF. În acelaşi an, la nenumăratele titluri dobândite, de la Medalia Prezidenţială pentru Libertate la Comandor al Legiunii de Onoare, s-a adăugat distincţia de Ambasador al Culturii Spaniole în Lume, fiind premiat de Asociaţia Spaniolă a Corespondenţilor Presei Străine pentru „imensa traiectorie profesională”.