Conflictul Israel-Hamas zguduie economia europeană: Două gigante navale suspendă tranzitul prin Marea Roșie
În urma atacurilor lansate de rebelii din Yemen asupra navelor comerciale, două coloși ai industriei navale europene au hotărât să suspende tranzitul prin Marea Roșie, conform Mediafax.
Compania germană de transport maritim de containere își suspendă activitatea în Marea Roșie, conform Sky News
Vineri, gigantul german de transport maritim de containere Hapag-Lloyd a anunțat suspendarea tranzitului prin Marea Roșie până pe 18 decembrie.
Luni, compania va evalua dacă va prelungi această măsură. Decizia a fost luată după ce una dintre navele sale a fost avariată de o dronă în apropierea Yemenului.
Maersk, un alt titan al industriei navale din Danemarca, a anunțat anterior că a suspendat toate transporturile de containere prin Marea Roșie.
Compania a instruit toate navele sale care urmau să treacă prin strâmtoarea Bab al Mandeb să-și întrerupă călătoria „până la noi ordine”.
Militanții Houthis din Yemen, aliați ai Iranului, au anunțat că vor ataca toate navele care au legături cu Israel. În ultimele zile, mai multe vapoare au fost atacate de oameni înarmați sau cu ajutorul unor drone și rachete.