Echipa italiană AS Roma a încheiat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea Juventus Torino, în etapa a 35-a din Serie A.
Gazdele au trimis în bară, în minutul 11, prin Rasmus Kristensen, şi au reuşit să deschidă scorul patru minute mai târziu, când a înscris Lukaku. Golul egalizator al oaspeţilor a venit în minutul 31, de la Bremer, iar prima repriză s-a terminat 1-1. După pauză oaspeţii au lovit şi ei bara, prin Federico Chiesa, în minutul 47, însă scorul a rămas cel consemnat la pauză, 1-1.
Juventus are 66 de puncte şi se află pe locul 3 în clasament, iar AS Roma este pe 6, cu 60 de puncte.
W3Schools Home Page