Google search engine
AcasăECONOMIERomânia are, probabil, cea mai scumpă schemă de subvenționare a energiei electrice...

România are, probabil, cea mai scumpă schemă de subvenționare a energiei electrice și gazelor din UE, dar și printre cele mai mari prețuri în contractele cu consumatorii


​Prețul energiei electrice și a gazelor naturale din contractele încheiate între furnizori și consumatorii români, indiferent că sunt casnici sau industriali, a fost printre cele mai mari din UE, în primul semestru din 2023, arată datele oficiale Eurostat. În acest context, HotNews.ro a analizat măsurile de sprijin acordate de către toate țările UE în vederea reducerii prețurilor la energie și a constatat că România pare a avea cea mai costisitoare schemă de subvenționare și cea mai întinsă ca perioadă de aplicare. Aceasta în condițiile în care criza energetică a trecut, iar piețele s-au calmat.

Prețul la electricitateFoto: Jonathan Raa/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Majoritatea celorlalte state au mers pe ideea de reduceri sau eliminări de taxe temporare, sprijinirea directă a consumatorilor vulnerabili sau acoperirea de către stat a costurilor cu distribuția, iar perioada de aplicare este mult mai scurtă, unele măsuri expirând deja în unele țări, fără a mai fi prelungite. Spre deosebire de România, multe dintre aceste țări nu au subvenționat prețul către consumatorii industriali.

În România, subvențiile au fost acordate furnizorilor de energie și nu direct consumatorilor, ca în alte state.

Datele analizate de HotNews.ro sunt cele primite de către Eurostat din partea statelor membre, la nivelul lunii octombrie 2023.

Situația din România: Ce prevede pe scurt schema de subvenționare a prețului la energie

Autoritățile române spun că cifrele prezentate de Eurostat sunt prețurile contractuale, așa cum au fost raportate de furnizorii de energie electrică și gaze naturale. Consumatorii, atât cei casnici, cât și companiile, plătesc preț plafonat. Furnizorii se duc apoi și cer statului să plătească diferența. Aceasta este schema de plafonare-compensare aplicată în România, până pe 31 martie 2025, potrivit OUG 27/2022.

  • La consumatorii casnici de energie electrică, prețul este plafonat între 0,68 lei/kWh (0,14 euro/KWh) și la 1,3 lei/kWh (0,26 euro/KWh), în funcție de consum.
  • Consumatorii non-casnici de electricitate plătesc preț plafonat de 1 leu/kWh (0,2 euro/ KWh)
  • Consumatorul casnic de gaze plătește preț plafonat de 0,31 lei/kWh (0,062 euro/KWh)
  • Consumatorul non-casnic de gaze plătește preț plafonat de 0,37 lei/kWh (0,074 euro/KWh)
  • Prețul este plafonat și la producători, cel de energie electrică fiind obligat să vândă centralizat la preț de 450 de lei/MWh (90,5 euro/MWh sau 0,09 euro/KWh), iar cel de gaze cu 150 de lei/MWh (30 euro/MWh). La aceste prețuri se adaugă o serie de costuri, de rețea, de distribuție, de transport etc.

Din noiembrie 2021 și până în prezent, statul român a plătit peste 22 miliarde lei către furnizorii de energie electrică și gaze naturale. Și aceasta nu este întreaga sumă, deoarece furnizorii reclamă faptul că statul român este restant cu peste 1 miliard de lei.

Cât este de benefică această schemă? HotNews.ro a arătat prin mai multe articole că unii furnizori și traderii au avut niste profituri fabuloase în 2022. De altfel, ANRE a demarat controale la furnizori și traderi, în condițiile în care unii furnizori ar fi raportat valori mari în contractele cu clienții finali, iar cantități de energie au fost vândute succesiv, cu scopul de a crește prețul. În total sunt 18 acțiuni de control la operatori economici pentru verificarea respectării.

Aceasta în condițiile în care criza energetică a trecut, iar prețurile de pe piețele europene au început să scadă.

România a ajuns în top 3 în UE la prețul energiei electrice, după țări precum Olanda și Belgia, atât la consumatorii casnici, cât și la industriali. În ceea ce privește gazul natural, ne situăm pe locul 6.

Situația din celelalte țări europene: Reduceri de taxe, subvenții directe, măsuri aplicate pe perioade scurte

Belgia a adoptat măsuri temporare. Una dintre acestea a fost reducerea TVA la energie de la 21% la 6%, atât în cazul consumatorilor casnici, cât și non-casnici. În cazul consumatorilor non-casnici, TVA a revenit la 21% de la 1 iulie 2023.

  • O altă măsură luată în Belgia a fost acordarea, pe o perioadă limitată, din noiembrie 2022 până în martie 2023, a unui sprijin financiar lunar de 61 euro la electricitate și 135 euro la gaze consumatorilor casnici. Însă, pentru acest sprijin nu toți belgienii erau eligibili. De exemplu, nu erau eligibili cei care beneficiau deja de tarif social sau cei care aveau contract cu preț fix dinainte de începerea crizei. De asemenea, sprijinul era acordat doar pentru o singură locuință, în cazul celor care dețineau mai multe.

Bulgaria a adoptat un program de compensare a consumatorilor casnici și un mecanism temporar de sprijinire a consumatorilor non-casnici sub forma unei compensații lunare, calculat pentru fiecare client în parte, măsurile fiind valabile în perioada ianuarie-martie 2023. Pentru compensație era luată în calcul diferența dintre prețurile de pe piața spot și prețul de bază de 100 euro/MWh. Compensația nu se aplica în cacul în care prețurile erau sub 100 euro/MWh.

  • De asemenea, în cazul livrărilor de gaze a fost aplicată o cotă redusă de TVA până în iulie 2023, de la 20% la 9%. În plus, până în iunie 2025 a fost eliminată acciza la gazele naturale folosite de către consumatorii non-casnici.

Cehia a adoptat un sistem de plafonare a prețului la electricitate, valabil în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023. Consumatorii casnici plătesc în această perioadă maximum 200 euro/MWh, fără TVA. În cazul IMM-urilor, prețurile plafonate s-au aplicat la 80% din cel mai mare consum lunar din ultimii cinci ani. Întreprinderile mari au drept la acest plafon dacă sunt furnizori de servicii publice. De asemenea, a fost eliminată o taxă pe energie până în decembrie 2023.

În cazul gazelor naturale, plafonul a fost stabilit la 100 euro/MWh.

Danemarca nu s-a remarcat cu măsuri consistente. A redus foarte mult o taxă pe energie electrică pentru consumatorii casnici, de la 0,12 euro/kwh la 0,0011 euro/MWh, aceasta fiind cam singura măsură în 2023. În 2022, a existat o compensație pentru consumatorii de gaze, plătită ca sumă forfetară.

Germania a eliminat o taxă pe energie electrică. Pentru consumatorii casnici, prețul gazelor este limitat la 0,12 euro/KWh, pentru 80% din consumul din anul anterior. Același plafon se aplică și în cazul consumatorilor industriali, însă pentru 70% din consumul din anul anterior, aceste limite fiind valabile până în aprilie 2024. În 2022 au fost acordate subvenții directe consumatorilor vulnerabili de energie.

Estonia a aplicat o serie de măsuri temporare, în perioada 1 octombrie 2022- 31 martie 2023, pentru consumatorii casnici, prin compensații asupra facturilor. În această perioadă, compania de stat Eesti Energia a avut obligația de a vinde electricitate ca serviciu universal consumatorilor casnici. Pe lângă gospodării, mai aveau dreptuli de a beneficia de serviciul universal și întreprinderile mici, cu mai puțin de 50 de angajați, fundațiile cu un consum de sub 1 GWh/an, autoritățile publice. S-au acordat compensații pentru prețurile care depășeau 8 cenți/MWh. De exemplu, dacă factura era de 15 cenți/kWh, prețul plătit de consumator era de 10 cenți/kWh cu ajutorul compensației.

  • În cazul gazelor a fost acordată consumatorilor casnici, cu un consum lunar de până în 2,6 MWh, o compensație de 80% din prețul mediu lunar, în cazul în care factura depășea 80 euro/MWh, fără TVA.

Irlanda a adoptat măsuri pentru sprijinirea consumatorilor casnici, prin credite în valoare de 800 euro pentru acoperirea costurilor cu energia electrică. Acestea au fost acordate treptat, în perioada aprilie 2022 – aprilie 2023. Consumatorii casnici mai primesc, de asemenea, 3 credite în valoare de 150 euro între decembrie 2023 și martie 2024.

  • O altă măsură a fost reducerea TVA până în octombrie 2024, de la 13,5% la 9%, atât la electricitate, cât și la gaze.

Grecia a acordat compensații financiare temporare consumatorilor de energie electrică, în funcție de consumul lunar și de perioadă.

  • Pentru consumatorii casnici în ianuarie 2023, compensația a fost de 330 euro pentru consumul 0-500 kWh, 280 EUR pentru 501-1000 kWh, 190 EUR pentru consum mai mare 1001 kWh. În februarie și martie 40 euro pentru consum 0-500 kWh și în aprilie, mai și iunie 15 euro pentru consum 0-500 kWh. Au fost acordate alocații suplimentare între 15 euro și 50 de euro, în cazul în care consumul era redus cu 15% față de anul precedent.
  • Pentru consumatorii non-casnici compensațiile au fost de 134 euro pentru ianuarie 2023 și 20 euro pentru februarie. Nu a mai existat nicio compensație începând cu luna martie.
  • În primul semestru al anului 2022 a existat o indemnizație financiară suplimentară doar pentru clienții casnici, plătită direct și care nu apărea pe facturile de energie electrică. Nu toți consumatorii casnici erau eligibili, deoarece trebuiau îndeplinite mai multe condiții. Această măsură a fost suspendată în 2022.
  • În ceea ce privește gazele, toți consumatorii au beneficiat de o subvenție în primul semestru din 2022.

Spania a adoptat măsuri de sprijin, începând din 2021, prin reducerea TVA de la 10% la 5%, reducerea la minimum a unei taxe speciale pe energia electrică și eliminarea unei taxe pe producție. De asemenea, au fost majorate bonusurile acordate consumatorilor vulnerabili. Prețul gazelor a fost plafonat în 2022.

Franţa a limitat, începând cu februarie 2023, creșterea prețurilor la gaze și energie electrică, la 15% pentru consumatorii casnici reglementați. De asemenea, sunt acordate subvenții companiilor mici și mijlocii. Pe parcursul anului 2022, până în 2023, a fost redusă o taxă pe energie electrică de la 11,5 eur0/MWh la 1 euro pentru gospodării și 0,5 euro la întreprinderi. De asemenea, au existat limite pentru creșterea prețului la energie electrică, iar cel la gaze a fost înghețat până la sfârșitul anului 2022.

Croaţia aplică o cotă TVA de 5% la gaze. De asemenea, subvenționează o parte din prețul final la consumatorii casnici și non-casnici, cu un consum anual de până la 10 GWh. Pentru gospodării, valoarea sprijinului este de 0,0199 EUR/kWh. Pentru consumatorii non-casnici, sprijinul este de 0,0199 €/kWh.

  • În martie 2023, Guvernul Republicii Croația a adoptat un regulament prin care a extins aplicarea măsurilor speciale și temporare în cazul gazelor, până la 31 martie 2024. Regulamentul prevede o limită de preț la producătorii de gaze folosite de consumatorii casnici, serviciile publice și anumiți clienți non-casnici.
  • La fel ca la gaze, și în ceea ce privește energia electrică, măsurile sunt aplicate până în martie 2024, prețurile fiind plafonate la producători.

Italia a implementat măsuri temporare începând din a doua jumătate a anului 2021, fiind continuate în 2022 și 2023, prin finanțări de la bugetul statului. În cazul energiei electrice, au fost măsuri de compensare prin acoperirea unor taxe, precum taxa nucleară care se aplică în urma dezafectării centralelor nucleare. Pentru 2023, finanțarea a fost stabilită la 400 de milioane de euro.

  • În sectorul gazelor, Guvernul a redus temporar cota TVA la 5%, în lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2023. În mod obișnuit, TVA este de 10% în cazul unui consum de până la 480 mc și 22% peste acest prag, în cazul gospodăriilor. La consumatorii non-casnici, TVA este de 10%.
  • O altă măsură a fost aplicată, începând cu a doua jumătate a anului 2022, pentru consumul de gaze până la 5.000 mc/an, constând într-o reducere de circa 30% /metru cub în prețul final.

Cipru a aplicat aplicat o reducere de 65% la asupra tarifelor reglementate de transport și distribuție, în perioada noiembrie-decembrie 2021 și ianuarie-februarie 2022. De asemenea, TVA a fost redusă, în perioada ianuarie – iunie 2022, pentru clienții casnici, de la 19% la 9%.

  • În perioada septembrie 2022 – iunie 2023 a fost acordată o subvenție procentuală pentru anumite categorii de consumatori.

Letonia a aplicat o reducere de 100% la tarifele de distribuție, în perioada ianuarie 2022 – aprilie 2022, pentru toți consumatorii. Din noiembrie 2021, este acordat un sprijin de la bugetul de stat consumatorilor vulnerabili, persoanelor cu dizabilități, celor cu venituri mici și familiilor cu mulți copii.

Luxemburg a suportat costurile cu distribuția, în perioada 1 mai – 31 decembrie 2022, precum și o taxă lunară fixă aplicată consumatorilor casnici. Sunt acordate subvenții, începând de la 1 ianuarie 2023 și până la 31 decembrie 2024, pentru energie electrică, tuturor celor care au un consum sub 25.000 kWh (25 MWh).

Ungaria aplică prețuri reglementate consumatorilor casnici. Aceștia sunt trecuți la furnizorii de servicii universale, la prețuri reduse. Pentru consum de energie electrică de peste 2.523 kWh/an/punct de consum, trebuie plătit un preț mai mare, dar și acesta este reglementat. Acest preț este stabilit trimestrial.

  • Ca și la energia electrică, toți consumatorii casnici sunt arondați furnizorilor de servicii universale, la prețuri reglementate. Prețul reglementat crește pentru un consum de peste 63.645 MJ/an/punct de consum.

Malta nu acordă subvenții direct consumatorilor, ci un ajutor financiar către distribuitorii de energie electrică, în fiecare lună.

Olanda a oferit subvenții directe, în 2022, tuturor consumatorilor de energie electrică. Timp de două luni, în 2022, a fost acordată consumatorilor o alocație de 190 euro. De asemenea, cota TVA a scăzut de la 21% la 9%, însă măsura a fost aplicată doar în 2022.

  • În 2023, Guvernul a stabilit un plafon de preț în cazul gospodăriilor. Este plătită, de asemenea, o sumă forfetară de 1.300 euro celor cu venituri mici.

Austria a redus taxa pentru gaze naturale, în perioada 1 mai 2022 – 31 decembrie 2023, de la 0,066 euro/mc la 0,01196 euro/mc. La electricitate, taxa a fost redusă, în perioada 1 mai 2022 -31 decembrie 2023, de la 0,015 euro/kWh la 0,001 euro/kWh.

  • Gospodăriile cu peste patru persoane primesc bani suplimentari, plătiți în trei tranșe. Prima tranșă: 1 decembrie 2022 – 30 iunie 2023 – 61,25 euro/ pentru fiecare persoană în plus.
  • A doua tranșă: 1 iulie 2023 – 31 decembrie 2023 – 52,50 euro pentru fiecare persoană în plus. A treia tranșă: 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024 – 52,50 euro/ persoană suplimentară.
  • Gospodăriile primesc un voucher de 150 euro pentru compensarea costurilor energetice dintr-un an, măsura fiind valabilă până la finalul lui 2023.
  • O altă măsură a fost reducerea tarifelor de rețea, cu până la 75%, pentru gospodăriile cu venituri mici, în perioada 1 ianuarie 2023 – 30 iunie 2024.

Polonia a mers pe reducerea de taxe în perioada 1 ianaurie – 31 decembrie 2022. A aplicat cota zero a accizei pentru clienții casnici. Pentru ceilalți consumatori, cota accizei a scăzut de la 2. Reducerea cotei accizei de la 1,16 euro/ MWh la 1,06 euro/MWh. De asemenea, TVA a scăzut de la 23% la 5%.

Portugalia a redus tarifele de acces la rețeaua de energie electrică. De asemenea, începând cu iunie 2922, au fost luate măsuri de limitare a tarifelor, prin stabilirea unui preț de referință pentru gazele folosite la producerea de energie electrică. Sunt sprijinite familiile cu peste cinci membri, dacă puterea contractată nu depășește 6,9 kVA. Peste aceastp valoare, se menține cota TVA obișnuită de 23%.

  • În ceea ce privește tarifele la consumatorii non-casnici, în primul semestru din 2023 a fost aplicat un sprijin extraordinar. A existat o reducere a prețului la gazele naturală, echivalentă cu diferența dintre prețul de pe factură și valoarea de referință.
  • Statul portughez a mai dat posibilitatea revenirii la tariful reglementat în piața de gaze consumatorilor casnici și întreprinderilor mici, cu un consum sub 10.000 metri cubi.

Slovenia a redus acciza la consumatorii finali de energie electrică și gaze naturale, cu 50%, începând cu februarie 2022. De asemenea, din septembrie 2022, TVA-ul la prețurile energiei electrice și gazelor naturale a fost redus de la 22% la 9,5%. Măsura a fost în vigoare până la 31 mai 2023. Din iunie, nivelul TVA a revenit la 22%.

  • O altă măsură a fost exceptarea de la contribuția taxei de CO2 în perioada septembrie 2022- 8 mai 2023.
  • În perioada ianuarie 2023- decembrie 2023, Guvernul acordă un ajutor special prin subvenționarea consumatorilor de energie și gaze din industrie și sectorul comercial. Nu sunt eligibili în această categorie instituțiile financiare și de asigurări. În cazul agenților economici, există cinci tipuri de ajutor, fiind subvenționate între 40% și 80% din costurile eligibile.
  • Sunt stabilite condiții specifice pentru fiecare categorie de ajutor, reglementările fiind făcute în funcție de solicitările Comisiei Europene. De la 1 septembrie 2022 se aplică o reglementare prin care sunt stabilite trei tipuri de tarife reglementate pentru întreprinderile mici: Tarif mai mare- 0,13800 euro/kWh, tarif mai mic – 0,09900 €/kWh, tarif uniform – 0,12400 €/kWh. La gaze naturale, cel mai mare tarif reglementat este de 0,079 euro/kWh, fără TVA, și se aplică unităților de învățământ, de servicii sociale și cele medicale.
  • În cazul gospodăriilor, de la 1 septembrie 2022, prețurile sunt reglementate, fiind stabilite trei tipuri de tarife, fără TVA: tarif mai mare – 0,11800 euro/kWh, tarif mai mic- 0,08200 euro/kWh, tarif uniform – 0,09800 euro/kWh. La gaze naturale, cel mai mare tarif este de 0,073 euro/kWh, fără TVA.

Slovacia a stabilit prețuri maxime la nivelul consumatorilor casnici pentru anul 2023. Consumatorii non-casnici sunt împărțiți în clienți vulnerabili cu prețuri reglementate și clienți nereglementați cu prețuri de piață. Categoria de clienți vulnerabili cu preț reglementat este formată din agenți economici care îndeplinesc anumite condiții.

Finlanda a luat mai multe măsuri valabile în perioada 1 noiembrie 2022-30 aprilie 2023. TVA la energia electrică a fost redusă de la 24 % la 10 % până până la 30 aprilie 2023. De asemenea, s-a aplicat compensarea retroactivă a facturii de energie electrică pentru situația în care prețul cu TVA inclus depășea 10 cenți/KWh. Compensația a fost de 50% din prețul cu TVA al facturii de energie electrică și nu putea depăși 700 de euro pe lună.

  • Prețurile gazelor naturale nu au fost compensate.

Suedia a acordat compensații în 2021 și 2022. Pentru 2023 nu au mai fost acordate măsuri de sprijin.

Islanda este un producător independent de căldură și electricitate. Încălzirea este în general din surse geotermale. Toată electricitatea din țară este produsă în hidrocentrale și nu se bazează pe gaz/nuclear/cărbune etc. Rețeaua de electricitate a Islandei nu este conectată la cea europeană și prețurile nu depind de piețele europene. Astfel, nu au existat motive pentru emiterea unor măsuri de compensare a prețurilor.

Norvegia a introdus o schemă de sprijin temporar în decembrie 2021 pentru consumatorii casnici. Acești primesc un sprijin financiar pentru fiecare kWh de energie electrică consumat. Această sumă variază de la lună la lună, în funcție de prețul mediu spot al energiei electrice. Sprijinul se plătește consumatorilor casnici prin scăderea facturii la energie electrică, în lunile în care prețul angro depășește un anumit prag. Schema temporară de sprijin va fi aplicată până la sfârșitul anului 2024.

Foto: Jonathan Raa/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Alte articole pe tema prețurilor mari la gaze și energie electrică:

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE