„În conformitate cu datele deţinute de Autoritatea Vamală Română referitoare la operaţiunile vamale cu produse agricole (grâu şi porumb), având ca ţară de expediţie Ucraina, precizăm că în perioada 02 mai – 31 decembrie 2023 pe teritoriul României au fost plasate în regim vamal de tranzit 988.152 tone de grâu şi 18.286 tone de porumb (14.584 total operaţiuni), iar în perioada 1 ianuarie – 15 februarie 2024, 441.401 tone de grâu, respectiv 300.994 tone de porumb (2.147 total operaţiuni). În privinţa importurilor, în perioada 02 mai – 31 decembrie 2023 au fost puse în liberă circulaţie 99.094 tone cereale (grâu, porumb – inclusiv pentru însămânţare), origine Ucraina, din care: 25.214 tone grâu şi 71.132 tone porumb, cantităţi importate potrivit exceptărilor prevăzute de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei”, informează Autoritatea Vamală Română printr-un comunicat dat publicităţii marţi, potrivit news.ro.
Datele făcute publice de instituţie arată de asemenea că în perioada 1 ianuarie – 15 februarie 2024 nu au fost efectuate operaţiuni de punere în liberă circulaţie de grâu şi porumb, de origine Ucraina, care fac obiectul restricţiilor stabilite prin O.U.G. nr. 84/2023, cu modificări şi completări.
Începând cu 2 mai 2023 România a instituit măsuri restrictive privind anumite produse originare din Ucraina. Astfel, în perioada 2 mai – 5 iunie 2023, a existat interdicţie la punerea în liberă circulaţie a grâului şi porumbului, cu excepţia executării contractelor semnate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului 2023/903 al Comisiei Europene, în perioada 5 iunie – 15 septembrie 2023, a fost interzisă punerea în liberă circulaţie a anumitor tipuri de grâu şi porumb (Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1100 al Comisiei), iar începând cu 13 octombrie 2023 şi până în prezent, sunt stabilite restricţii privind punerea în liberă circulaţie a anumitor tipuri de grâu şi porumb, doar pe baza unui acord emis de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (O.U.G. nr. 84/2023).
„Autoritatea Vamală Română acordă permanent o atenţie sporită traficului de mărfuri de la frontierele cu Ucraina, în acelaşi timp asigurând protecţia cetăţenilor şi a pieţei unice prin aplicarea dispoziţiilor din legislaţia unională şi naţională care instituie măsuri netarifare (restricţii şi prohibiţii) la importul şi exportul mărfurilor”, dau asigurări oficialii instituţiei.