Opera „Cap de copil (Nineta Gusti)”, realizată în ulei pe carton de Nicolae Tonitza, a fost adjudecată la Licitaţia de Iarnă pentru suma de 42.500 de euro, depășind cu mult estimările inițiale ale Artmark, care se situau între 15.000 şi 25.000 de euro.
Nineta Gusti, fiica adoptivă a lui Nicolae şi a Ecaterinei Tonitza, a fost nepoata soţiei artistului, provenind din neamul Climescu-Gusti. De la o vârstă fragedă și până în adolescență, Nineta a fost modelul lui Tonitza, înainte de a se muta la Bucureşti pentru a se înscrie la Conservator. Îndrăgostită de artă și în special de arta actorului, Nineta Gusti a reușit să obțină un loc în clasa marii actriţe Lucia Sturdza-Bulandra la doar 16 ani, după ce a interpretat o poezie de Lucian Blaga. Cu ajutorul maistrei sale, Nineta a reușit să-și perfecționeze dicția și să se dezică de graiul moldovenesc, devenind astfel o actriţă de succes. În timpul studiilor, a debutat pe scena teatrului doamnei Bulandra, interpretând roluri de diverse complexități, potrivit news.ro.
Un alt tablou semnat de Tonitza, „Gladiole (mijlocul anilor ’30)”, a fost adjudecat la prețul de 13.000 de euro.
În cadrul aceleiași sesiuni, „Interior cu portret de familie” de Gheorghe Petraşcu a fost adjudecat la 35.000 de euro. Realizată în anul 1940, această operă continuă ciclul interioarelor care apar frecvent în întreaga creaţie a lui Gheorghe Petraşcu. De la ”Interior cu femeie în roz” (1927), la ”Interior cu femeie în halat albastru pe sofa” (1935) și până la ”Interior (Colţ de atelier)” (1939), Petraşcu a dedicat o serie de lucrări cadrului familial, creând o atmosferă profund intimistă care ne dezvăluie o parte din universul său creator.
„Albumul de artă” (1938) de Alexandru Ciucurencu, ulei pe carton, a înregistrat al treilea cel mai bun preţ al serii, fiind vândut la 29.000 de euro.
Tabloul „Şlep pe Sena (prima jumătate a anilor ’20)” de Theodor Pallady a fost adjudecat la 28.000 de euro. Alte două opere ale artistului, „Interior cu pană şi călimară (prima jumătate a anilor ’30)” și „Sena către Notre Dame (anii ’20)”, au preţuri post-licitaţie de 61.000, respectiv 20.000 de euro.
„Întoarcerea de la câmp” (circa 1907), un cărbune pe hârtie de Ştefan Luchian, a fost adjudecat la 20.000 de euro.
Dintre cele 206 loturi, au mai fost vândute: „Lingurar (Portretul lui Matei Rudaru)” 1900-1904 de Nicolae Grigorescu – 15.000 de euro, „Buchet cu lisianthus” (1936) de Samuel Mützner – 11.000 de euro, „Cusătoreasă” de Nicolae Vermont – 10.000 de euro, „Moară la Botoşani” de Constantin Piliuţă – 9.500 de euro., „Păr înflorit” de Ştefan Câlţia – 9.000 de euro. Au fost adjudecate și lucrări de Iosif Iser, Octav Băncilă, Horia Bernea.