Timp de decenii, inseparabilii fraţi Taviani s-au aflat în spatele unora dintre cele mai influente filme din cinematografia italiană, inclusiv capodopera „Padre Padrone”, care a câştigat Palme d’Or la Cannes în 1977. Vittorio a murit în 2018 la vârsta de 88 de ani, iar fratele său Paolo l-a urmat joi, la vârsta de 92 de ani.
„Odată cu Paolo Taviani, pierdem un mare maestru al cinematografiei italiene. Împreună cu fratele său Vittorio (care a murit în 2018, la vârsta de 88 de ani), a realizat filme de neuitat, profunde şi angajate, care au devenit parte din imaginarul colectiv şi din istoria cinematografiei”, a spus primarul Romei, Roberto Gualtieri, pe X, conform News.ro.
Funeraliile ale lui Paolo Taviani, care a murit la Roma după o „scurtă boală”, vor avea loc luni în capitală, potrivit presei italiene.
Fraţii Taviani, care au format un duo rar în istoria celei de-a 7-a arte, au co-scris în total cincisprezece lungmetraje marcate de un stil foarte literar, amestecând istorie, psihanaliză şi poezie.
„Padre padrone”, care se traduce literal prin „Părintele şef”, este o adaptare a romanului autobiografic al lui Gavino Ledda despre un tânăr cioban care scapă de controlul despotic al tatălui său care, din necesităţi financiare, l-a obligat să abandoneze şcoala, lăsându-l analfabet până la vârsta de 20 de ani. „Paolo Taviani a fost jumătatea unui duo încântător (…) Împreună cu fratele său mai mare, Vittorio, un fel de graţie atingea filmele lor, cu rigoarea morală şi poezia lor inimitabile”, a comentat joi seară fostul preşedinte al Festivalului de la Cannes, Gilles Jacob.
După moartea fiului său cel mai mare cu doi ani, Paolo Taviani a găsit puterea de a face un ultim film pe cont propriu, „Leonora Addio”, care a fost prezentat la Berlinale în 2022. În timpul pregătirii „Leonora Addio”, Vittorio, căruia îi este dedicat filmul, nu mai era fizic lângă el, dar „era cu mine”, a declarat patriarhul cinematografiei italiene într-un interviu acordat AFP la Berlin. Puternic inspiraţi de maestrul neorealismului Roberto Rosselini, cei doi fraţi, fii ai unui avocat antifascist, au fost interesaţi de teme sociale încă de la începuturile lor din anii 1960.
„Vittorio şi cu mine am decis să facem filme când eu aveam 16 ani, iar el 18, când am văzut „Païsa” al lui Rosselini”, a declarat el pentru AFP. „Ne-am dat seama că filmele ne pot schimba viaţa şi ne pot dezvălui cine suntem cu adevărat”. „Câţiva ani mai târziu, am câştigat Palme d’Or pentru Padre Padrone, prezentat de Rosselini, şi a fost ca şi cum s-ar fi închis un cerc”, a adăugat el.
Cei doi fraţi, născuţi în Toscana, au fost pasionaţi de cinema de la o vârstă fragedă şi s-au mutat la Roma în anii 1950. Unul dintre primele lor filme, „Les Subversifs” (1967), a prefigurat evenimentele din 1968 sub forma unei anchete asupra Partidului Comunist Italian în momentul înmormântării unuia dintre fondatorii acestuia, Palmiro Togliatti. Inspiraţi de Brecht, Pasolini şi Godard, ei au continuat să realizeze „Sous le signe du scorpion” (1969), primul lor film color, cu Gian Maria Volontè în rolul principal, care a fost şi primul lor mare succes. După încoronarea lui „Padre Padrone” la Cannes, au revenit pe Croisette în 1982 cu „La nuit de San Lorenzo”, un film cu o atmosferă de basm care a câştigat Marele Premiu al Juriului.
În 2012, fraţii Taviani au câştigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin cu „César doit mourir”, în care deţinuţii din închisoarea Rebibbia din Roma au interpretat tragedia lui Shakespeare. În 1986, la Festivalul de Film de la Veneţia, ei au primit şi un Leu de Aur în onoarea întregii lor cariere.
