Google search engine
AcasăECONOMIEGazul european continuă să se ieftinească, ajungând sub nivelul de 25 euro/MWh...

Gazul european continuă să se ieftinească, ajungând sub nivelul de 25 euro/MWh / În România este ușor mai crescut


​Cu cât ne apropiem de primăvară, prețul gazului de pe bursele internaționale este tot mai redus, ajungând ca marți să scadă sub 25 euro/MWh. Practic, a ajuns la nivelul din vara anului 2021, dinainte să se simtă efectele manipulării pieței europene de către Moscova, care a dus la declanșarea crizei energetice. Piața românească reacționează mai greu, prețul fiind în continuare peste 25 euro/MWh.

Instalație transport gazeFoto: Garry191 | Dreamstime.com

Prețul gazului va fi tot mai scăzut

Prețurile pe bursa TTF de la Amsterdam, reprezentativă pentru piața europeană, sunt în continuă scădere, ajungând joi la nivelul de 24,8 euro/MWh pentru luna următoare.

În acest moment, față de nivelurile record din timpul crizei energetice, prețul gazului european a ajuns să fie cu peste 90% mai mic.

Sunt estimate scăderi în continuare, existând posibilitatea ca în lunile calde să ajungă chiar la un nivel de circa 15 euro / MWh, ca în 2020, mai ales în condițiile în care oferta este abundentă.

În România, puținele tranzacții de pe piața spot de la BRM se fac în continuare la un nivel ușor mai crescut față de cele de pe TTF, prețul mediu ponderat fiind puțin peste 25 euro / MWh. În această iarnă, prețurile de pe piața spot românească au fost, de multe ori, cu 2-3 euro / MWh peste cel de la Amsterdam.

Dar, chiar și așa, acestea au ajuns să fie sub limita de 30 euro/ MWh impusă producătorilor prin OUG 27/2022 privind schema de plafonare- compensare a prețurilor la energie. Ministerul Energiei a spus, în urmă cu două săptămâni, pentru HotNews.ro, că va modifica OUG 27/2022 astfel încât prețurile să țină cont de tendințele de pe bursă.

Cu depozitele pline de gaze, în prag de primăvară

Prețul tot mai scăzut al gazului este influențat de oferta abundentă, pe fondul importurilor de gaze lichefiate și al faptului că depozitele de gaze sunt încă pline, în prag de primăvară.

La nivelul UE, depozitele sunt pline în proporție de 66,22%. În România, avem depozite pline în proporție de 59,77%.

În condițiile în care se apropie primăvara, operatorii încearcă să vândă cât mai rapid și cât mai mult din gazele depozite, în condițiile în care înmagazinarea implică niște costuri suplimentare.

Citește și: Eșec guvernamental în gestionarea prețurilor la gaze și electricitate: Plafoanele sunt prea mari și nu se mai justifică, dar eliminarea lor poate crea și mai mult haos pe piața energetică

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE