Google search engine
AcasăCULTURA SI MEDIAunul dintre cele mai iubite seriale va avea încă 2 sezoane

unul dintre cele mai iubite seriale va avea încă 2 sezoane


Netflix are o veste bună pentru pasionații de seriale și anunță faptul că serialul ”The Witcher” va mai avea încă 2 sezoane. În prezent se filmează sezonul 4, iar imediat după aceea vor începe filmările la sezonul 5.

„Netflix a aprobat și Sezonul 5 din The Witcher, care se va filma imediat după Sezonul 4 și va reprezenta ultimul capitol din povestea lui Geralt”, a anunțat Netflix, într-un comunicat de presă.

Cei de la Netflix arată faptul că următoarele două sezoane vor adapta cărțile rămase din seria de romane ale autorului polonez Andrzej Sapkowski: Baptism of Fire, The Tower of the Swallow și Lady of the Lake.

Ce se va întâmpla în noile sezoane

„După evenimentele șocante de la finalul sezonului trei, noul sezon îi urmărește pe Geralt, Yennefer și Ciri separați unul de celălalt, în timp ce traversează continentul devastat de război și numeroșii săi demoni. Dacă pot îmbrățișa și conduce grupurile de neadaptați în care se află, au șansa de a supraviețui botezului cu foc și de a se regăsi unul pe altul”.

„Cu o mare mândrie începem filmările penultimului nostru sezon din The Witcher cu o distribuție stelară, inclusiv câteva noi nume interesante, conduse de Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia. Suntem încântați să putem aduce cărțile lui Andrzej Sapkowski la un final epic și satisfăcător. Nu ar fi serialul nostru dacă nu ne-am împinge familia de personaje la limita lor absolută – rămâneți pe fază pentru a vedea cum se termină povestea”, a declarat Lauren Schmidt Hissrich, creatoarea și producătoarea executivă a serialului Netflix, citată în comunicat.



RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE