Google search engine
AcasăECONOMIEStart în programul Noua Casă 2024: Documente necesare și condiții de eligibilitate

Start în programul Noua Casă 2024: Documente necesare și condiții de eligibilitate


Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) anunță programul Noua Casă 2024 a devenit operațional după ce plafonul de garantare aprobat de Ministerul de Finanțe în valoare de 1 miliard de lei, a fost alocat celor 16 finanțatori înscriși în progran.

Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, programul Noua Casă rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat, cât și prin comisioanele de administrare reduse anul acesta cu 50% (de la 0,30% pe an la 0,15% pe an, calculat la soldul garanției). O altă modificare adusă programului, în ediția 2024, este reducerea cu 30% a onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepții prevăzute în mod expres în legislația incidentă.

Astfel, românii care doresc să-și achiziționeze o locuință, pot apela la una dintre băncile partenere – Alpha Bank, BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, OTP Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank și Techventures Bank – pentru întocmirea dosarului de credit și înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obținerii garanției de stat.

Informații complete privind condițiile de eligibilitate, documentele solicitate și modul de accesare a programului Noua Casă sunt publicate pe site-ul FNGCIMM.

De la lansarea Programului Prima Casă, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii și promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susținut credite în valoare de 63,8 mld lei. Rata de default efectivă a garanțiilor este de 0,316%, acesta situându-se cu mult sub rata de neperformanță a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem bancar.

Ce tip de locuințe se pot cumpăra

Beneficiarii pot achizitiona in cadrul programului urmatoarele tipuri de locuinte:

a) locuinte noi, destinate achizitionarii, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agentia Nationala pentru Locuinte, pentru care documentele de receptie la terminarea lucrarilor de constructii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat;

b) locuinţe consolidate, destinate achizitionarii, pentru care documentele de receptie la terminarea lucrarilor de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat;

c) alte categorii de locuinte, receptionate la terminarea lucrarilor de constructii noi sau de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic, dupa caz, cu mai mult de 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat.

Garantiile acordate in cadrul Programului sunt garantii in numele si in cont stat, iar procentul de garantare se aplica in functie de categoria de locuinta.

Pentru anul 2024, plafonul alocat programului Noua Casa va fi in valoare de 1 miliard lei.

Plafoanele maxime ale garanţiilor individuale

Plafoane Maxime ale Garantiilor:

1) Garantie in nume si cont stat de pana la 60% pentru creditele pentru locuinte noi, de pana la 140.000 de mii de euro. Avansul solicitat beneficiarului in cazul acestor credite este de 15%;

2) Garantie in nume si cont stat de pana la 50% pentru credite pentru locuinte noi de pana la 70.000 de euro. Avansul solicitat beneficiarului in cazul acestor credite este de 5%;

3) Garantie in nume si cont stat de pana la 50% pentru credite pentru locuinte vechi de pana la 70.000 euro. Avansul solicitat beneficiarului in cazul acestor credite este de 5%.

Conditii de eligibilitate

Beneficiarii Programului pot fi persoane fizice ce indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a) la data solicitarii creditului garantat, declara pe propria raspundere fie ca nu detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia nicio locuinta, indiferent de modul si de momentul in care a fost dobandita, fie ca detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia cel mult o locuinta, dobândita prin orice alt mod decât prin Program, in suprafata utila mai mica de 50 mp;

b) achizitioneaza in cadrul Programului o singura locuinta, aflata pe teritoriul Romaniei, inscrisa in cartea funciara in conditiile legi;

c) are calitatea de imprumutat in raport cu finantatorul.

Documente necesare

Dupa aprobarea finantarii, banca, transmite catre FNGCIMM solicitarea de garantare/promisiunea de garantare prin intermediul unei aplicatii web, puse la dispozitie de catre FNGCIMM si ataseaza in aplicatie urmatoarele documente:

• Solicitare de garantare/ Solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare si Promisiunea de garantare daca este cazul;

• Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum si al sotului/sotiei, daca este/sunt casatorit/casatoriti, din copie certificata;

• Declaratia pe propria raspundere a beneficiarului;

• Antecontractul de vanzare-cumparare autentificat sau sub semnatura privata cu data certa;

• Extras de carte funciara privind locuinta ce urmeaza sa fie achizitionata din finantare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitarii de garantare;

• Certificatul de eficienta energetica pentru una dintre clasele A, B sau C de eficienta energetica;

• In cazul acordarii unei promisiuni de garantare se ataseaza si promisiunea unilaterala de creditare emisa de catre Banca;

• In cazul achizitionarii unui imobil care a mai facut obiectul unei finantari garantate din cadrul Programului, pentru care interdictia de instrainare a expirat, acordul emis de MFP pentru instrainarea locuintei achizitionate din cadrul Programului si pentru ridicarea temporara a interdictiei de grevare cu sarcini a locuintei achizitionate de catre vanzator.



RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE