Google search engine
AcasăSTIRILE ZILEI'Secuii nu renunţă la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc'

‘Secuii nu renunţă la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc’


Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a anunţat, vineri, că Ziua Libertăţii Secuilor va fi organizată în data de 10 martie, la Târgu Mureş, şi că aceasta include şi un marş al secuilor prin oraş, pentru depunerea unei petiţii privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc la Prefectură.

„Petiţia nu este încă formulată, dar este un model clasic. Secuii nu renunţă la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, asta cer constant, dar petiţia are şi o parte care se leagă de actualităţile politice. Faptul că Parlamentul a refuzat proiectul nostru de autonomie nu înseamnă că procedura legislativă s-a încheiat. Vom continua, vom depune şi pentru a şasea oară şi a şaptea oară. Vom aborda şi pericolul reformei administrativ-teritoriale, întrucât sunt diverse variante. (…) Trebuie întrebaţi oamenii cu cine vor să se asocieze. Oamenii decid cum se formează judeţele şi trebuie acceptată voinţa lor”, a declarat Izsak Balazs, potrivit Agerpres.

Nemulțumiri față de Jandarmerie

Preşedintele CNS s-a arătat revoltat însă de modul în care s-a derulat, vineri, şedinţa comisiei de avizare a evenimentelor publice din Târgu Mureş, întrucât organizatorii manifestării au fost scoşi afară la iniţiativa unui şef al Jandarmeriei.

„În anii trecuţi, întotdeauna am primit înştiinţare scrisă ce se va întruni comisia de avizare şi să participăm. (…) Astăzi, însă, am aflat că nu avem voie să participăm, deşi suntem organizatori. În ultimii 30 de ani am participat ca invitaţi, pentru că legea prevede că anumite elemente ale adunării publice pot să fie modificate de comisia de avizare, dar numai cu acordul organizatorilor. Dar noi nu am fost acolo, fiindcă nu ne-au lăsat. (…) Am intrat în sală să vorbesc cu domnul primar şi mi s-a comunicat că nu am voie să particip la şedinţă. (…) Am solicitat să mi se răspundă asta în scris, dar domnul primar a plasat întrebarea mea domnului colonel Filipaş, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, şi el a decis că eu nu am voie să intru. Şi asta cu toate că, potrivit legii, comisia de avizare este prezidată de primar, primarul este şeful, el decide. Astăzi am văzut ceva ce n-am văzut până acum, în ultimii 30 de ani”, a declarat presei Izsak Balazs.

Liderul CNS a spus că de 12 ani organizează Ziua Libertăţii Secuilor la Târgu Mureş şi că de fiecare dată organizatorilor li s-a comunicat că primarul poate să invite terţe persoane la aceste şedinţe, fără să modifice competenţa şi componenţa comisiei de avizare.

„Noi am depus o declaraţie prealabilă care conţine acelaşi lucru ca anul trecut şi anii precedenţi. Avem un traseu, avem un program, avem cereri privind parcarea autobuzelor, privind închiderea drumurilor publice pe durata marşului. În aceşti 12 ani de două ori am fost obligaţi să mergem pe trotuar. Totul era legat de numărul participanţilor”, a adăugat el.

Reacția primarului din Târgu Mureș

Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a declarat, pentru AGERPRES, că legea prevede clar cine poate participa la comisiile de avizare şi că membrii comisiei s-au conformat, la solicitarea scrisă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş.

„La solicitarea Jandarmeriei, comisia s-a conformat şi a putut să participe numai secretarul, reprezentantul Poliţiei, al Jandarmeriei şi primarul. Asta este în lege. Comisia doar avizează evenimentul. Evenimentul poate fi organizat conform dreptului la libera exprimare şi în ultimii trei ani nu a fost avizată nicio închidere de drum principal. Acum s-a recomandat folosirea trotuarelor pentru deplasare (în timpul marşului – n.r.) şi evenimentul poate fi ţinut. (…) Noi nu putem interzice, având în vedere că ei trebuie să respecte prevederile Constituţiei şi legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte conţinutul evenimentului respectiv, modul de desfăşurare ş.a.m.d. Nici anul trecut n-au fost prezenţi la şedinţa comisiei, Jandarmeria a cerut în scris acest lucru şi toată lumea s-a conformat. Participarea organizatorilor la comisiile de avizare era o cutumă la Târgu Mureş, dar nu era legală. În versiunea legală participă doar organele abilitate – Poliţia, Jandarmeria, secretarul şi primarul”, a afirmat Soos Zoltan.



RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE