Google search engine
AcasăCULTURA SI MEDIAScriitori din Buzău şi Ialomiţa, aşteptaţi în aprilie la Festivalul 'Primăvara poeţilor'

Scriitori din Buzău şi Ialomiţa, aşteptaţi în aprilie la Festivalul ‘Primăvara poeţilor’


Scriitori din Buzău şi Ialomiţa, aşteptaţi în aprilie la Festivalul ‘Primăvara poeţilor’

Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu”, alături de Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu” Ialomiţa, organizează joi, 4 aprilie, la Galleria Mall, cea de-a XV-a ediţie a Festivalului „Primăvara poeţilor”, eveniment la care pot participa scriitori, iubitori de poezie şi pasionaţi de literatură.

„Vor fi prezentate revistele ‘Spaţii culturale’ din Buzău şi ‘Helis’ din Ialomiţa, dar şi cele mai noi volume ale poeţilor din cele două judeţe. Nu vor lipsi recitalurile de versuri, iar la final va avea loc premierea laureaţilor buzoieni şi ialomiţeni. Recitalurile de poezie vor fi completate de un recital de muzică folk susţinut de buzoianul Dan Manciulea”, informează Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, într-un comunicat.

Printre poeţii buzoieni se numără Valeria Manta Tăicuţu, Nicolae Pogonaru, Dumitru Pană, Gina Zaharia, Nicolae Gâlmeanu, Laurenţiu Belizan, Viorel Dodan, în timp ce din judeţul Ialomiţa vor fi prezenţi Gheorghe Dobre, Florentina Loredana Dalian, Nicolae Teoharie, Florin Ciocea, Silvia-Iona Sofineti, Costel Bunoaica, Şerban Codrin sau Tudor Amza.



RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE