Preşedintele croat, candidat de facto la postul de prim-ministru după ce a făcut ca atare campanie înainte de alegerile legislative de miercuri, nu va putea prelua conducerea unui guvern, au atenţionat vineri judecătorii Curţii Constituţionale croate, în timp ce negocierile pentru formarea unei coaliţii continuă, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Toată lumea trebuie să respecte Constituţia şi legea”, a declarat, în timpul unei conferinţe de presă, preşedintele Curţii Constituţionale, Miroslav Separovic. „Preşedintele a fost atenţionat la timp că poate participa la campanie, dar că va trebui să demisioneze. Acum, gata. El nu mai poate fi prim-ministru”, a subliniat Separovic.
Preşedintele Zoran Milanovic, un social-democrat care a fost premier între 2011 şi 2016, a surprins la mijlocul lui martie când s-a prezentat drept candidat al partidului său, SPD, în alegerile legislative.
Judecătorii l-au atenţionat atunci: candidatura unui preşedinte în exerciţiu nu este conformă Constituţiei şi le-au cerut lui Milanovic şi SPD „să înceteze imediat activităţile contrare Constituţiei”, iar preşedintele să demisioneze dacă vrea să se lanseze în arena legislativelor.
Acesta din urmă nu a făcut nimic şi şi-a continuat campania în faţa rivalului său de întotdeauna, prim-ministrul conservator aflat la sfârşit de mandat Andrej Plenkovic.
Niciunul dintre cei doi nu a ieşit câştigător clar în urma alegerilor de miercuri: HDZ al lui Plenkovic a câştigat 61 din totalul celor 151 de locuri în Parlament, iar SPD – 42 de locuri. Dreapta naţionalistă Mişcarea Patriotică (DP), care a făcut campanie pe o linie foarte dură faţă de migranţi, se află pe locul trei, cu 14 mandate parlamentare.
De atunci, negocierile pentru formarea unei coaliţii se înmulţesc, însă nicio majoritate nu pare să se contureze. Unii evocă şi în aceste ultime ore posibilitatea unei alianţei în jurul SDP, care ar avea 76 de locuri datorită sprijinului partidelor de stânga, minorităţilor şi chiar ultraconservatorilor din Most, care s-a aflat o perioadă la guvernare înainte de a fi alungat de acolo de HDZ.
Preşedintele nu va putea deveni prim-ministru – o decizie controversată a Parlamentului României
Din punct de vedere politic şi juridic, funcţiile înalte ale statului român (preşedinte, prim-ministru şi parlamentari) sunt clar definite şi separate. Preşedintele este reprezentantul statului şi garanţia independenţei, unităţii şi integrităţii naţionale, în timp ce prim-ministrul are rolul de a conduce guvernarea ţării. Este, aşadar, o diviziune clară a puterilor care îi asigură echilibrul şi buna funcţionare a sistemului democratic.
În ciuda acestei separări a funcţiilor, în ultimul timp a apărut o discuţie aprinsă cu privire la posibilitatea ca preşedintele să poată deveni şi prim-ministru. Acest subiect a stârnit un adevărat val de controverse în rândul politicienilor, juristilor şi opiniei publice. Aşadar, în acest articol vom explora această temă şi vom analiza argumentele pro şi contra ale acestei propuneri.
Propunerea pentru modificarea Constituţiei şi acordarea posibilităţii preşedintelui de a ocupa şi funcţia de prim-ministru a fost înaintată de către un grup de parlamentari în anul 2017. Aceştia au susţinut că această schimbare ar fi benefică pentru ţară, întrucât ar asigura un sistem politic mai puternic şi mai eficient.
Argumentele pro pentru preşedintele-prim-ministru
Cea mai puternică argumentaţie în sprijinul modificării Constituţiei este legată de faptul că preşedintele ocupă deja o poziţie puternică şi influentă în conducerea statului. Acesta are resursele şi cunoştinţele necesare pentru a conduce şi guverna eficient, iar unirea acestei funcţii cu cea de prim-ministru ar putea genera o mai mare stabilitate şi seamănănţă cu alte state europene.
De asemenea, un alt argument pro este legat de economie. Potrivit susţinătorilor acestei schimbări, un preşedinte-prim-ministru ar evita risipa de bani, timp şi resurse în alegeri separate pentru cele două funcţii. De asemenea, un preşedinte-prim-ministru ar avea puterea de a prezenta un program guvernamental coerent şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru acesta, fără a mai depinde de alegerile parlamentare şi de negocierile cu partidele politice.
Argumentele contra preşedintelui-prim-ministru
Pe de altă parte, o schimbare a Constituţiei pentru a permite preşedintelui să ocupe şi funcţia de prim-ministru este văzută de critici drept o ameninţare la adresa sistemului democratic. Aceştia susţin că puterea ar fi concentrată prea mult în mâinile unei singure persoane, ducând la o posibilă instabilitate şi abuz de putere.
De asemenea, se pune în discuţie şi faptul că preşedintele-prim-ministru ar avea încredere în rămânerea la putere şi, prin urmare, ar putea ţine cât mai mult de control, prin implementarea măsurilor de restrângere a opoziţiei şi a jurnaliştilor. Astfel, s-ar ajunge la un sistem autoritar, în opoziţie directă cu principiile democratice.
Pe lângă aceste consideraţii politice, există şi o abordare juridică a situaţiei, care subliniază faptul că preşedintele, în calitate de garant al independenţei puterilor în stat, nu ar trebui să ocupe şi poziţia de prim-ministru în acelaşi timp. Aceasta poate conduce la posibile conflicte între cele două funcţii şi la diminuarea rolului preşedintelui în conducerea statului.
Concluzie
În prezent, propunerea de modificare a Constituţiei pentru a permite preşedintelui să devină şi prim-ministru nu a fost aprobată de Parlament. În urma dezbaterilor şi a argumentelor prezentate, se poate observa că există avantaje şi dezavantaje pentru ambele situaţii.
Pe de o parte, un preşedinte-prim-ministru ar putea oferi stabilitate şi eficienţă guvernării, limitând puterea partidelor politice, în timp ce, pe de altă parte, există riscul unei concentrări excesive a puterii în mâinile unei singure persoane.
În concluzie, orice decizie privind această chestiune trebuie luată cu grijă şi analizată îndeaproape, având în vedere implicaţiile politice, juridice şi economice. Este important să menţinem echilibrul puterilor în stat şi să asigurăm o guvernare democratică, care să acţioneze în interesul cetăţenilor. Modificarea Constituţiei trebuie să fie o decizie bine gândită şi argumentată, în beneficiul întregii ţări.
