Google search engine
AcasăECONOMIEPovestea „taxei pe soare” continuă: ANRE spune că este o problemă inexistentă,...

Povestea „taxei pe soare” continuă: ANRE spune că este o problemă inexistentă, deși ea este prevăzută de legislație / Ministrul Mediului nu știe prea bine despre ce e vorba, iar prosumatorii susțin că ne aflăm într-o situație absurdă


​ANRE susține că „taxa pe soare” este o problemă inexistentă, deși ea este prevăzută într-o ordonanță de urgență. Ministrul Mediului nu a auzit discutându-se despre așa ceva în Guvern, dar nu poate să spună ce va fi din anul 2026. Pe de altă parte, prosumatorii spun că ne aflăm într-o situație absurdă în care Guvernul emite ordonanțe inutile, iar ANRE îi obligă să-și instaleze două rânduri de contoare, fără niciun sens. În plus, promisiunile autorităților nu-i încălzesc cu nimic și cer eliminarea de tot a prevederii care dă dreptul ANRE să introducă această taxă.

Panouri fotovoltaiceFoto: Smileus | Dreamstime.com

Reamintim că OUG 163/2022 prevede posibilitatea ca ANRE să taxeze prosumatorii începând cu 1 decembrie 2026, dacă puterea lor va depăși 8% din totalul capacităților de producere a energiei din România, iar opinia publică a fost intrigată de faptul că autoritățile vor să taxeze oamenii că folosesc soarele ca să-și producă energie pentru propriul consum, de aici și denumirea de „taxă pe soare”.

Aseară, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că nu a auzit să se discute în Guvern despre o asemenea taxă, însă admite că nu poate ști ce se va întâmpla în 2026.

„În ceea ce privește această taxă, nici în Ministerul Mediului, nici în Guvern nu am auzit discutându-se despre taxarea prosumatorilor. Cred că acest fenomen, prin care fiecare român își produce propria energie verde, trebuie încurajat. (…) Ce va fi în 2026 nu știu, pentru că nu știu ce guvern va fi atunci și nu știu în baza cărui program de guvernare va fi un guvern atunci. Este greu de anticipat”, a spus Fechet, la Digi24.

El recunoaște că nu știe prea bine ce este cu pragul de 8% de la care se poate aplica.

„Ce este cu pragul acesta de 8%?”, l-a întrebat moderatorul. Mircea Fechet: „Nu mi-e foarte clar. Știu că există niște praguri, pe care odată depășite, statele ar putea să vadă mai departe ce fac cu prosumatorii. Îi încurajează în continuare, nu-i încurajează…”.

ANRE: „Taxa pe soare” este o problemă inexistentă

În paralel, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie a transmis un comunicat cu titlul „Taxa pe soare – o problemă inexistentă”.

„Ținând cont de faptul că nu există o obligație de introducere a unei taxe sau a unui tarif, vă pot spune foarte clar că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei nu are în vedere niciun plan de elaborare a unui cadru de reglementare prin care să se introducă o așa numită „taxă pe soare”.

Resping categoric zvonurile apărute în spațiul public cu privire la „intențiile” sau „planurile” ANRE pe acest subiect și lansez invitația asociaților de profil la un dialog constructiv din care să aibă de câștigat prosumatorii”, afirmă George Niculescu, președintele ANRE.

ANRE se referă și la contoarele suplimentare care au fost instalate la unii prosumatori și care i-au făcut pe aceștia să afirme că autoritățile se pregătesc să introducă această taxă.

ANRE precizează că instalarea acestor contoare inteligente este necesară pentru monitorizarea producției de energie regenerabilă și nu are nicio legătură cu dispozițiile OUG 163/2022, cea cu posibilitatea introducerii „taxei pe soare”.

„Montajul acestor contoare a fost suspendat parțial pentru a permite racordarea mai rapidă la rețea a prosumatorilor, în contextul crizei de contoare intervenită în perioada 2021-2022, cauzată de criza de producție generală a componentelor electronice digitale.

Trebuie precizat faptul că prețul acestui contor este suportat de operatorii de distribuție, singurele costuri suplimentare pe care le suportă prosumatorul fiind cutia de distribuție în care se va monta acest contor”, mai arată ANRE.

Prosumatorii: „Ne aflăm într-o situație absurdă. Guvernul emite ordonanțe inutile și ANRE instalează contoare la fel de inutile”

În replică, prosumatorii spun că acest contor suplimentar pe autoconsum nu există nicăieri în Europa.

În plus, distribuitorii vor împărți aceste costuri inutile către toți consumatorii de energie din România.

„Costul acestor contoare inutile sunt suportate de operatorii de distribuție, care încasează în totalitate banii din facturile tuturor românilor. România nu a reușit să instaleze contoare inteligente pentru toți consumatorii dar irosește bugete importante ca să monteze câte doua contoare în cazul prosumatorilor. Fără aceste contoare inteligente în fiecare casă din România nu vom putea avea o rețea inteligentă (smart-grid).

Prin acest ordin, ANRE nu doar că generează costuri suplimentare prosumatorilor, dar irosește și banii care ar trebui investiți în infrastructura.

Ne aflăm într-o situație absurdă. Guvernul a dat OUG care permite ANRE să introducă taxa pe soare, dar ANRE spune că nu are intenția de a introduce o astfel de taxă, în timp ce obligă toți prosumatorii din România să pregătească instalația electrică pentru al doilea contor care să măsoare autoconsumul.

Din această situație putem concluziona că Guvernul României emite OUG-uri inutile, iar ANRE instalează cotoare la fel de inutile”, spune Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie.

Prosumatorii mai spun că nu îi încălzesc cu nimic promisiunile ANRE și ale Guvernului, ci vor eliminarea de tot a paragrafului care dă dreptul ANRE să introducă această taxă.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat recent că o va elimina dacă primește răspuns de la Comisia Europeană că nu există niciun risc de infringement.

În plus, reprezentanții asociației spun că, deși au trimis o cerere de audiență la ANRE acum o lună, nu au fost chemați până acum la discuții pentru a se lămuri toate aceste aspecte legate de taxa pe soare, de contoarele suplimentare și de alte probleme ale prosumatorilor.

Citiți și:„Taxa pe soare” – inițiativa pe care Guvernul și-o asumă, dar tot el spune că n-o va aplica / Ce știm până acum

Sursa foto: Dreamstime

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE