Google search engine
AcasăECONOMIEPlăţile instant, intră în vigoare în toate țările UE din anul 2025

Plăţile instant, intră în vigoare în toate țările UE din anul 2025


În data de 26-02-2024, Uniunea Europeană (UE) a adoptat un nou regulament, impunând băncilor obligația de a oferi plăți instant în toate țările UE începând cu anul 2025, la același tarif ca și viramentele clasice. Noul regulament va facilita transferul de bani pentru consumatorii și companii din UE și din Spațiul economic European (SEE). Le va permite să efectueze plăți în mai puțin de 10 secunde, în orice moment al zilei, inclusiv în afara orelor de lucru obișnuite. Această facilitate nu se limitează doar la transferurile interne, ci se extinde și la cele internaționale, între statele membre UE.

Astfel, „Furnizorii de servicii de plăţi, precum băncile, vor fi obligaţi să ofere servicii de trimitere şi primire de plăţi instant în euro. Comisioanele care se aplică, dacă este cazul, nu trebuie să fie mai mari decât cele pentru viramentele standard”, scrie într-un comunicat de presă al Consiliului EU.

În SEE cuprinde:

  • țările membre ale Uniunii Europene (UE): Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru (cu excepția Ciprului de Nord), Croația, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia (inclusiv insulele Azore și Madeira), România, Slovacia, Slovenia, Spania (inclusiv insulele Tenerife, Baleare și Canare), Suedia;
  • Norvegia;
  • Islanda;
  • Liechtenstein.

Ce se va întâmpla cu statele care n-au adoptat moneda euro?

Din datele Consiliului EU, băncile din zona euro sunt obligate să ofere servicii de plăți instant în cel mult 18 luni de la intrarea în vigoare a noului regulament, planificat pentru luna aprilie, înainte de toamna anului 2025. În cazul țărilor care nu au adoptat moneda euro, precum România, băncile vor avea un termen suplimentar până în anul 2027, și posibil chiar până în anul 2028, pentru a asigura plăți instant din conturile exprimate în moneda națională.

În acest sens, plățile instant reprezintă cea mai rapidă metodă de transfer interbancar, asigurată în condiții de siguranță maximă. Aceste plăți sunt procesate interbancar de către TRANSFOND, iar decontarea lor este finalizată de către Banca Națională a României. TRANSFOND, entitatea responsabilă cu procesarea tuturor plăților interbancare de retail non-card (sub 50.000 de lei) din România, oferă și acest nou serviciu în timp real și cu o securitate completă.

Aşadar, prin intermediul serviciului Plăți Instant, banii sunt transferați din contul bancar al debitorului în contul bancar al beneficiarului în câteva secunde. Acest nou serviciu face parte din cadrul Casei de Compensare Automată a plăților interbancare – SENT.

Sursa: www.capital.ro

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE