Google search engine
AcasăECONOMIEParlamentul European a adoptat o lege eco în ciuda opoziției europarlamentarilor PPE....

Parlamentul European a adoptat o lege eco în ciuda opoziției europarlamentarilor PPE. „Noi reguli birocratice pentru fermierii noștri”


Parlamentul European a adoptat, marți, la Strasbourg, un proiect de regulament privind refacerea naturii, care introduce o serie de obiective ecologice ce se referă printre altele și la „ponderea terenurilor agricole cu elemente de peisaj de mare diversitate”, însă cel mai mare grup din forul european, PPE, a denunțat impactul asupra fermierilor.

naturaFoto: Dreamstime

Europarlamentarii au adoptat cu 329 voturi pentru, 275 împotrivă și 24 abțineri acordul convenit cu țările membre, privind viitorul regulament pentru refacerea naturii. Documentul mai trebuie adoptat acum și de Consiliul UE (miniștri din statele membre UE) după care va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va intra vigoare după alte 20 de zile.

Grupul Partidului Popular European (PPE), cel mai numeros grup din Parlamentul European, și-a exprimat opoziția față de actul normativ, denunțând impactul asupra fermierilor.

„Noi considrăm că Legea refacerii naturii a fost concepută prost. Grupul PPE este pe deplin angajat în combaterea schimbărilor cliamtice și pentru atingerea obiectivelor de biodiversitate, dar această lege nu ajută. Am introduce noi reguli birocartice pentru fermierii noștri într-o perioadă în care prețurile la alimente au un impact direct asupra dimensiunii sociale a Europei. Așa cum am aflat ieri, când președinta Lagarde (președinta Băncii Centrale Europene n.r.) a fost în plen, inflația este impulsionată de creșterea prețurilor la alimente în supermarketuri” – a spus, marți, liderul PPE, Manfred Weber (Germania).

La rândul său, europarlamentarul român Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, a amintit de protestele fermierilor de la Bruxelles.

„În opinia noastră se pune o presiune incomensurabilă pe ceea ce înseamnă sectorul agricol în Uniunea Europene şi, evident, şi la nivel naţional. Sunteţi cu toţii la curent în legătură cu protestele fermierilor. În Bruxelles, au fost peste 900 de tractoare, ieri” – a spus Buda, într-o întâlnire cu jurnaliști români, la Strasbourg.

El a mai spus că deși viitoarea lege privind refacerea naturii prevede anumite excepții prin care statele UE vor fi scutite de obligațiile de mediu prevăzute în cazul în care s-ar pune în pericol securitatea alimentară, în opinia celor de la PPE textul nu definește clar ce presupune securitatea alimentară.

Viitorul regulament pentru refacerea naturii – principalele prevederi

  • Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, viitoarea lege prevede „va reface ecosistemele degradate din UE, va contribui la atingerea obiectivelor în materie de climă și biodiversitate și va consolida securitatea alimentară”.
  • „Pentru a atinge obiectivele globale ale UE, țările membre trebuie să refacă cel puțin 30% din habitatele reglementate de noua lege (de la păduri, pajiști și zone umede la râuri, lacuri și bancuri de corali) de la o stare precară la o stare bună până în 2030, apoi 60% până în 2040 și 90% până în 2050.
  • În conformitate cu poziția Parlamentului, țările Uniunii ar trebui să acorde prioritate zonelor Natura 2000 până în 2030. Țările UE vor trebui să se asigure că o zonă nu se deteriorează în mod semnificativ după ce au restabilit-o într-o stare bună. Totodată, țările membre vor trebui să adopte planuri naționale pentru refacerea zonelor, în care să detalieze cum intenționează să atingă aceste obiective.
  • Pentru a îmbunătăți biodiversitatea în ecosistemele agricole, țările Uniunii vor trebui să facă progrese legate de doi dintre următorii trei indicatori: indicele fluturilor de câmp; ponderea terenurilor agricole cu elemente de peisaj de mare diversitate; stocul de carbon organic din solurile minerale cultivate. Trebuie luate și măsuri pentru a crește indicele păsărilor comune specifice terenurilor agricole, deoarece păsările sunt buni indicatori ai stării generale a biodiversității.
  • Întrucât refacerea turbăriilor drenate este una dintre cele mai economice modalități de reducere a emisiilor în sectorul agricol, țările Uniunii trebuie să refacă cel puțin 30% din turbăriile drenate până în 2030 (cel puțin un sfert trebuie să fie reumidificate), 40% până în 2040 și 50% până în 2050 (când cel puțin o treime trebuie reumidificate). Reumidificarea va rămâne opțională pentru fermieri și proprietarii de terenuri private.
  • Legea include și o „frână de urgență”, solicitată de Parlament. Astfel, obiectivele pentru ecosistemele agricole pot fi suspendate în circumstanțe excepționale dacă reduc drastic suprafața necesară pentru a produce suficiente alimente pentru consumul din Uniune.
  • Legea impune și progrese în ceea ce privește mai mulți indicatori pentru ecosistemele forestiere și cere să fie plantați încă trei miliarde de copaci. Statele membre vor trebui, de asemenea, să transforme cel puțin 25 000 km de râuri în râuri cu curgere liberă și să se asigure că nu se înregistrează pierderi nete din suprafața națională totală de spațiu verde urban și de acoperire a coronamentului în zona urbană”.

Foto:

© Kirill Kuznecov | Dreamstime.com

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE