Google search engine
AcasăSTIRILE ZILEIlovitură de proporții în sud-estul Europei

lovitură de proporții în sud-estul Europei


OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, anunţă semnarea a două contracte de finanţare prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru construirea a două capacităţi de producţie de hidrogen verde cu o capacitate totală de 55 MW la rafinăria Petrobrazi. Contractele au fost semnate cu Ministerul Energiei pentru o valoare maximă a finanţării de 50 milioane de euro, în timp ce valoarea investiţiei totale este de circa 140 milioane de euro, informează News.ro.

”OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, anunţă semnarea a două contracte de finanţare prin PNRR pentru construirea a două capacităţi de producţie de hidrogen verde cu o capacitate totală de 55 MW la rafinăria Petrobrazi. Contractele au fost semnate cu Ministerul Energiei pentru o valoare maximă a finanţării de 50 milioane de euro; valoarea investiţiei totale este de circa 140 milioane de euro”, anunţă OMV Petrom.

Strategia 2030

Finanţarea a fost obţinută în urma reluării în iulie 2023 a procedurii competitive pentru proiecte de sprijinire a investiţiilor în hidrogen verde, iniţial lansată în 2022.

”Prin Strategia 2030, ne-am angajat să susţinem tranziţia energetică în România şi în regiune, cu investiţii de circa 11 miliarde de euro până la sfârşitul acestui deceniu, din care circa 35% vor susţine proiecte cu emisii scăzute şi zero de carbon. Am făcut paşi importanţi în proiecte de regenerabile şi de electro-mobilitate, iar cu acest proiect adăugăm hidrogenul în portofoliul nostru de proiecte cu conţinut redus de carbon”, afirmă Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Proiectele vizează construirea a două instalaţii de electroliza apei, de 35 MW şi 20 MW în cadrul rafinăriei Petrobrazi. Întregul proces va fi alimentat cu energie regenerabilă, prin urmare fără emisii de carbon, permiţând clasificarea ca hidrogen verde a hidrogenului obţinut.

8 kilotone de hidrogen

Cantitatea anuală de hidrogen verde care va fi produsă în cadrul celor două proiecte a fost estimată la circa 8 kilotone.

„Suntem mândri că ne aflăm printre primii producători de hidrogen verde din România. Hidrogenul verde, produs din surse regenerabile de energie, reprezintă o soluţie viabilă pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon. Prin dezvoltarea acestor proiecte la Petrobrazi facem paşi importanţi pentru o activitate de rafinare sustenabilă”, spune Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare şi Marketing.   

Integrarea hidrogenului verde în procesul de obţinere a combustibililor verzi, precum combustibilul sustenabil pentru aviaţie şi biodiesel, va determina o reducere cu cel puţin 70% a emisiilor de CO2 prin comparaţie cu combustibilii convenţionali.

În prezent, proiectele sunt în faza de proiectare, având ca obiectiv  decizia finală de investiţie în 2024.



RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE