Google search engine
AcasăEXTERNEISIS a pus ochii pe Europa și SUA, după masacrul de la...

ISIS a pus ochii pe Europa și SUA, după masacrul de la Moscova. ‘Este inevitabil’


Gruparea teroristă ISIS are o „dorință puternică” de a ataca SUA și alte puteri ale lumii, a avertizat săptămâna trecută fostul lider al Comandamentului Central al Statelor Unite, adăugând că pericolul „este inevitabil”.

Analiștii cred că militanții se concentrează acum mai mult pe Europa și scot în evidență evenimente precum Jocurile Olimpice, care se vor ține la Paris anul acesta, drept posibile ținte ale teroriștilor, scrie CNN, potrivit digi 24.

Amenințarea grupării ISIS, cunoscută și drept Statul Islamic, părea că se diminuase odată ce toată atenția s-a îndreptat înspre Ucraina, Gaza și următoarele alegeri din SUA și Europa.

Atacul de acum mai bine de o săptămână din Moscova a amintit, însă, lumii de pericolul pe care îl prezintă încă terorismul extremiștilor islamiști și despre ambițiile grupării ISIS-K, ce se extind mult mai departe de taberele sale din munții din Afganistan.

ISIS a revendicat atacul de la Moscova

Faptul că cetățeni ai Tadjikistanului au fost implicați arată că, cel mai probabil, militanții făceau parte din ISIS-Khorasan, o ramură a Statului Islamic care recrutează cel mai des membri din țările din Asia Centrală și a mai pus la cale atacuri pe teritoriul Rusiei în trecut.

Înainte de masacrul din sala de concerte Crocus City Hall, ISIS-K a încercat să atace și alte locuri din Rusia și restul Europei.

Actualul șef al Comandamentului Central al Statelor Unite (CENTCOM), generalul Erik Kurilla, a spus recent că ISIS-K are capacitatea și voința de a ataca SUA și alte țări occidentale în doar șase luni fără niciun avertisment.

„Pericolul este în creștere”

„Ar trebui să îi credem când spun asta”, a spus și generalul american în retragere, Frank McKenzie, fostul lider CENTCOM, pentru ABC News, adăugând că militanții nu vor ezita să lanseze și alte atacuri teroriste.

„Cred că pericolul este în creștere. A început să crească de îndată ce am plecat din Afganistan – (plecarea) a luat presiunea de pe ISIS-K. Așa că cred că ar trebui să ne așteptăm la alte încercări de această natură împotriva Statelor Unite, precum și a partenerilor noștri și altor națiuni străine. Cred că este inevitabil”, a spus McKenzie.

Experți ONU și nu numai – inclusiv serviciile de securitate din Rusia – estimează că ISIS-K ar avea între 4.000 și 6.000 de luptători. Sanaullah Ghafari a devenit liderul grupării în 2020. În ciuda faptului că moartea sa a fost raportată de mai multe ori în trecut, analiștii din domeniul terorismului cred că el este în continuare în viață și îi conduce pe militanți.

ISIS-K, o organizație rezistentă, capabilă să se adapteze la schimbări

Cu toate că atât Statele Unite, cât și talibanii, au încercat să îi elimine pe militanți din zonele din estul Afganistanului, unde se ascund, ISIS-K „rămâne o organizație rezistentă, capabilă să se adapteze la condițiile schimbătoare și să evolueze pentru a supraviețui unor circumstanțe dificile”, potrivit Centrului de Combatere a Terorismului din West Point, SUA.

„În Afganistan, nu avem aproape deloc abilitatea de a vedea și de a lovi în acea țară”, a spus generalul McKenzie despre condițiile din această țară după plecarea trupelor americane.

„Dacă poți menține presiunea pe ei… în patria lor și la baza lor, asta ar face să le fie greu să lanseze astfel de atacuri”, a explicat McKenzie.

„Din păcate, noi nu mai punem acea presiune pe ei, așa că sunt liberi să își mărească puterea, să planifice și să se coordoneze.”

Militanții pregătesc noi atacuri

ISIS-K plănuiește atacuri în Pakistan, Iran și Asia Centrală, gruparea folosindu-se de o campanie de propagandă foarte agresivă în Tadjikistan, Uzbekistan și Rusia, de unde își recrutează cei mai mulți membri.

ISIS-K are ambiții mult mai mari și vrea să atace ținte din Europa și SUA. Anul trecut, în iulie, șapte bărbați au fost arestați în Germania, fiind suspectați că plănuiau atacuri mari în coordonare cu ISIS-K. Toți suspecții erau din Asia Centrală.

Luna aceasta, doi cetățeni afgani au fost reținuți, tot în Germania, după ce au fost acuzați că se pregăteau să atace parlamentul din Suedia pentru a se răzbuna pentru incidentele în care mai multe Coranuri au fost arse.

Unul dintre ei s-a alăturat grupării ISIS anul trecut, atacurile pe care cei doi le plănuiau fiind realizate în consultare cu agenți ai ISIS-K. Un document secret al Departamentului de Apărare al Statelor Unite, care a fost scurs în public anul trecut, a dezvăluit faptul că ISIS și-a dezvoltat o rețea de resurse din afara Afganistanului pe care le poate folosi pentru a ataca ținte din străinătate.

După atacul de la Moscova, Franța, gazda Jocurilor Olimpice de Vară din 2024, a ridicat nivelul de amenințare teroristă la maximum.

content-image

„Pericolul islamist este real… ne pregătim constant pentru toate scenariile”, a declarat prim-ministrul francez Gabriel Attal, care a spus că mii de soldați sunt pregătiți să participe în misiuni antiteroriste.

Anul 2024 pare să fie o „furtună perfectă” în privința amenințărilor teroriste: ISIS-K a devenit o grupare tot mai puternică, există multă furie în rândul persoanelor radicalizate pe seama situației din Gaza, iar mai mulți foști jihadiști au fost eliberați din închisori din Europa, după ce și-au ispășit pedepsele.

 



RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE