Google search engine
AcasăEXTERNEImran Khan beneficiază de suspendarea unei condamnări la 14 ani de închisoare

Imran Khan beneficiază de suspendarea unei condamnări la 14 ani de închisoare


O instanţă din Islamabad a suspendat luni condamnarea la 14 ani de închisoare a fostului premier Imran Khan şi a soţiei acestuia, într-un dosar referitor la cadourile primite când se aflau la putere, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Khan, în vârstă de 71 de ani, mai are de executat două pedepse, în alte dosare: 10 ani de închisoare pentru divulgarea de documente secrete şi şapte ani pentru căsătorie ilegală.

Toate cele trei condamnări fuseseră pronunţate cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare din Pakistan, din 7 februarie, la care Khan nu a putut participa deoarece era arestat din august anul trecut şi nu avea dreptul să candideze.

Khan pune problemele sale juridice pe seama demersurilor armatei pakistaneze de a-l împiedica să revină la guvernare.

Ahmed Janjua, purtător de cuvânt al partidului Pakistan Threek-e-Insaf (PTI) al fostului premier, a declarat că acesta şi soţia sa Bushra Bibi au avut acces limitat la avocaţi şi au fost condamnaţi în grabă, fără ca apărarea să-şi poată încheia pledoaria.

Susţinătorii lui Khan sperau că acesta va fi achitat, dar tribunalul a decis, potrivit lui Janjua, doar suspendarea pedepsei cu închisoarea. Condamnarea în sine va fi dezbătută în alte şedinţe de judecată.

Numai achitarea i-ar putea permite fostului premier să ocupe din nou funcţii publice; în caz contrar, el ar rămâne ineligibil chiar şi în urma anulării pedepselor cu închisoarea.

Khan este acuzat că a primit ca şef al guvernului de la Islamabad cadouri a căror valoare a subestimat-o, înainte de a le vinde la preţuri ridicate. Cadourile ar fi trebuit declarate, iar el ar fi avut dreptul să le păstreze doar pe cele cu valoare sub un anumit plafon sau să le cumpere la un preţ stabilit oficial.

În 2018, când a fost ales, fostul jucător de cricket Khan se bucura de sprijinul militarilor, însă ulterior a căzut în dizgraţia acestora şi i-a acuzat că au aranjat demiterea sa în aprilie 2012.

Înaintea alegerilor din februarie, PTI s-a confruntat cu o represiune la scară mare, ceea ce i-a obligat pe candidaţii partidului să se prezinte ca independenţi. Scrutinul a fost marcat de numeroase acuzaţii de manipulare, după ce autorităţile au întrerupt în ziua votării reţeaua de telefonie mobilă; de asemenea, numărarea voturilor a durat mai mult de 24 de ore.

Aliaţii lui Khan au câştigat, dar cu un avans insuficient pentru a forma guvernul. Ei au renunţat în favoarea unei coaliţii conduse de noul prim-ministru Shehbaz Sharif, aparent susţinut de armată.



RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE