Fiul vitreg al comandantului șef al armatei ucrainene, Sîrski, sprijină Rusia în conflictul cu Ucraina. Fiul oficialului ucrainean, pe numele său Ivan, se află în Australia, el fiind copilul adoptiv al acestuia din prima căsătorie.
Ivan Sîrski apare într-o filmare cu un tricou cu litera Z, în care spune că se roagă pentru victoria Rusiei.
El a felicitat Ministerul rus al Apărării pentru victoria de la Avdiivka și și-a anunțat intenția de a obține cetățenia rusă. După felicitări, Ivan a strigat „Trădătorii sunt peste tot. Glorie Rusiei”.
Ivan locuiește în Australia, unde el, fratele și mama lui s-au mutat după ce părinții lui au divorțat. Toată această acțiune a avut loc la Consulatul General al Rusiei din Sydney.
⚡️BREAKING: The stepson of Ukraine’s top General Syrsky has just visited the Russian Consulate in Sydney to say „Glory to Russia”.
????Next level trolling. pic.twitter.com/C7Sl7vC7RJ
— Aussie Cossack (@aussiecossack) February 20, 2024
Context
Pe 8 februarie, Volodimir Zelenski l-a numit pe Oleksandr Sîrski șef al Forțelor Armate ale Ucrainei. Acesta s-a născut într-un sat din regiunea Vladimir, unde încă locuiesc mama, tatăl și fratele său. Forțele ruse au preluat controlul la Avdiivvka pe 17 februarie, iar președintele Vladimir Putin i-a felicitat pe luptători pentru „finalizarea cu succes a bătăliei pentru oraș”, anunțând că soldații vor fi premiați.