Andrei Florin – Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă la Primăria Sector 1: ”Clotilde Armand, trebuie să începem să spunem lucrurilor pe nume, ești ofițer sau agent de influență al unui serviciu de informații străin?
”Pun această întrebare pentru că toți cetățenii municipiului București și nu numai discută acest lucru și se întreabă de ce, deși dovedită clar fraudarea alegerilor în 2020, sau acuzații grave vis-a vis de corupția din Primăria Sectorului 1 și acapararea acestui sector de firme străine, nu au avut nicio consecință în ceea ce te privește?
Dacă DA, va trebui să înțelegem care este misiunea ta, dacă este una pozitivă sau negativă.”, susține Mircea Andrei.
”Am vizitat cartierul Depou Triaj din Sectorul 1, am vorbit cu oamenii și ne-am cunoscut!
Au acolo probleme mari la care există soluții simple!
Au nevoie de un acces de ieșire din cartier.
Sunt trei soluții: 1 . Un pasaj și o barieră semiautomată la calea ferată pentru a nu mai sta oamenii, salvarea sau pompierii chiar și peste o oră pentru a intra sau ieși din cartier. Nu a fost posibil!
2. Un kilometru de drum până în cartierul Giulești. Nu a fost posibil!
3. Un drum de șase sute de metri până la linia de centură. Nu a fost posibil!
De la marginea acestui mic cartier până la linia de centură este o zonă superbă care permite o mare dezvoltare imobiliară. A fost stopată. De ce?
Aceeași situație se regăsește la Greenfield, dezvoltarea imobiliară a fost blocată prin neacceptarea nici măcar a unei soluții de acces de intrare/ieșire în/din cartier.
Acest lucruri generează chinul de ani de zile la peste 6500 persoane ce locuiesc în zonă.
La fel în cartierul Henri Coandă unde de asemenea calea de acces este ținută nemodernizată.
De ce întreaga dezvoltare imobiliară a fost oprită prin absența unui regulament de urbanism, prin blocarea PUZ-ului, etc. .
Există un interes obscur pentru a frâna dezvoltarea Bucureștiului? În favoarea cui? A altei capitale? A altei zone din țară sau din străinătate? Pentru că este evident că investitorii pleacă din București, capitala noastră și în special Sectorul 1 care a înregistrat o uriașă pierdere financiară în cei 4 ani de mandat ai dumneavoastră.
Voi reveni cu cifre și detalii.
Aceasta este misiunea ta, Clotilde Armand?” s-a întrebat el.