Sportiva română Emma Şonţ s-a clasat pe locul 10 în proba individuală feminină de spadă, marţi, la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori de la Napoli, potrivit Agerpres.
Şonţ a fost învinsă în optimile de finală de italianca Eleonora Orso, cu 15-12. Orso a cucerit ulterior medalia de bronz.
Ana Tomşa s-a clasat pe locul 27, Alexandra Drăgan, pe 49, iar Isabella Andreea Niculai a încheiat pe 53.
La sabie juniori, Radu Niţu a ocupat locul 14, după a fost întrecut în optimi de francezul Remi Garrigue cu 15-13. Francezul a cucerit ulterior medalia de aur.
Vlad Covaliu s-a clasat pe locul 21, Casian Cîdu a ocupat locul 24, iar Mihnea Enache a terminat pe 42.
În proba de floretă a juniorilor, singurul reprezentant al României, Alexandru Macovei, s-a clasat pe locul 49.
România a obţinut până acum o singură medalie la Europenele de juniori, de bronz, prin Amalia Covaliu, la sabie.
În perioada 26-29 februarie, Napoli găzduieşte Campionatele Europene de scrimă pentru juniori. La Europenele de juniori de anul trecut, de la Tallinn, România a obţinut trei medalii: echipa masculină de sabie a României, compusă din Casian Cîdu, Vlad Covaliu, Mihnea Enache şi Radu Niţu, a cucerit medaliile de aur, Amalia Stan a câştigat medalia de bronz în proba individuală de sabie, iar Casian Cîdu a câştigat şi el medalia de bronz în proba individuală de sabie.
W3Schools Home Page