Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Pavel a auzit poc și, parcă, l-ar fi înțepat o albină în pulpă. Durerea care a urmat a fost îngrozitoare. Sângele îi udase pantalonul și îi umpluse bocancul. Laba piciorului îi plutea într-o baltă de sânge încolo și încoace. Îi amorțise piciorul și nu-l mai putea mișca. Ștefan și Petru l-au târât în casa de peste drum. L-au culcat pe podea și i-au sfâșiat cracul. Stăpânei casei i-au lăsat tifon și spirt și au plecat. Din spatele femeii se iviră două capete drăgălașe de fetițe. Nu credea să fi avut mai mult de opt sau nouă ani. Fetițele îi zâmbeau. Semănau atât de mult cu fetițele lui de acasă.
Ștefan și Petru au ieșit să apere cartierul, atacat de soldați ruși. Femeia i-a bandajat piciorul, apoi i-a dat să mănânce. A adus din bucătărie o farfurie cu orez, a pus-o pe podea și l-a hrănit ca pe un bebeluș, băgându-i lingura în gură.
Când soldații ruși au apărut în drum, a dus farfuria înapoi în bucătărie, iar pe el l-a împins sub pat, nici ea nu știa de unde avea atâta putere. Cuvertura a tras-o până la podea.
Pe el nu l-au văzut, dar el a văzut totul printr-o gaură din velință.
A văzut cum soldații ruși au năvălit în casă și le-au violat pe mamă și pe cele două fetițe toată noaptea. Cu toate că strigătele și respirațiile mamei și celor două fetițe amuțiseră demult, soldații ruși continuau să le violeze. De la un punct încolo se mai auzeau doar icnetele lor sălbatice și victorioase, nu și respirațiile mamei sau ale fetițelor. Apoi au adormit și soldații.
Târâș-grăpiș, Pavel a ieșit de sub pat și s-a târât spre soldatul care dormea buștean între picioarele mamei, moarte. Durerea din picior îi înțepa creierul cu zeci de ace, dar își strângea dinții ca să nu geamă. Din urma lui se prelingea o dâră de sânge, care se amesteca cu sângele femeii și fetițelor, care acoperise podeaua. Toate trei erau moarte. Nu și soldații însă. Toți cei șapte soldați erau vii și sforăiau zgomotos, plescăind satisfăcuți din buze. Dormeau în curul gol, cu șlițurile desfăcute și cu membrele la vedere.
Armele și le-au abandonat prin toată casa.
Le-a luat și le-a băgat în sobă, iar sieși și-a păstrat doar o mitralieră, pe care și-a agățat-o de gât. Soldații dormeau tun și nu au auzit cum le-a scos pe mamă și pe cele două fetițe în grădină și le-a înmormântat, cu un hârleț pe care l-a găsit lipit de un cireș. S-a întors în casă, cu un bidon cu gaz în mână. L-a deșurubat și i-a stropit pe toți soldații din casă, din cap până în picioare. Apoi a aprins un chibrit și l-a aruncat. Casa s-a făcut scrum într-o clipă. Nu a făcut absolut nici o încercare să fugă afară.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
