Galeria IVAN din Bucureşti şi ZINA Gallery din Cluj Napoca vor fi prezente, în perioada 6-10 martie, la Târgul Internaţional de Artă Contemporană ARCO Madrid, în „Programul general”, respectiv secţiunea „Opening”, cu sprijinul ICR Madrid, potrivit news.ro.
ARCO Madrid, unul dintre principalele târguri de artă contemporană ale circuitului internaţional, în topul primelor trei târguri cu cei mai mulţi vizitatori la nivel mondial, îşi va deschide porţile în capitala Spaniei, în pavilioanele 7 şi 9 ale parcului expoziţional IFEMA.
Galeria IVAN va prezenta un solo show cu opere ale artistului Ion Grigorescu, iar Galeria ZINA va prezenta lucrările artistelor Codruţa Cernea, Lorena Cocioni şi Thea Lazăr.
Galeria Ivan este o galerie de artă contemporană deschisă în Bucureşti, în 2007, ca o iniţiativă privată pe piaţa de galerii comerciale româneşti. Galeria prezintă artişti locali şi internaţionali, fie ei consacraţi, precum Geta Brătescu, Paul Neagu, Lia Perjovschi sau Ion Grigorescu, fie tineri sau emergenţi precum duo-ul Anca Benera & Arnold Estefan, Andreea Ciobîcă, Cristina David, Ştefan Sava şi Iulia Toma.
Galeria colaborează cu artişti de origine română care trăiesc şi activează în străinătate, precum Bartha Sandor şi Mădălina Zaharia.
Înfiinţată în 2020, ZINA Gallery este o instituţie de sprijin dedicată producerii, cercetării, expunerii şi promovării artei contemporane în Cluj-Napoca. ZINA Gallery prezintă proiectul realizat de către artistele Codruţa Cernea, Lorena Cocioni şi Thea Lazăr. Reunind medii artistice variate, precum picturile în acrilic şi acuarelă ale Codruţei Cernea, basoreliefurile şi instalaţiile din ceramică/metal ale Lorenei Cocioni, cât şi instalaţiile textile cu elemente brodate ale Theei Lazăr, expoziţia este o odă multidimensională despre morfologiile naturii şi noi forme ale dorinţei în relaţie cu aceasta.
De asemenea, Institutul Cultural Român de la Madrid prezintă, la sediul său, expoziţia de artă contemporană românească „Atinşi de mare”, un eveniment artistic special care are loc în contextul celei de-a 43-a ediţii a Târgului internaţional de artă ARCO Madrid.
Expoziţia este realizată în colaborare cu WIN Gallery din Bucureşti, sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei şi va fi deschisă în perioada 6- 25 martie.
Expoziţia va fi oficial inclusă în programele Guest şi Collectors, în secţiunea „More Contemporary Art in Madridˮ a Târgului, şi va fi parte a circuitului expoziţional conex târgului de artă. Vor fi expuse 40 de lucrări, majoritatea în tehnica ulei pe pânză, semnate de artiştii Daniela Grapa, Marinela Măntescu-Isac (curatoarea expoziţiei), Laurenţiu Midvichi, Marcel Lupşe, Lisandru Neamţu, Flora Răducan, Constantin Pacea, Corneliu Drăgan Târgovişte. Ca artist invitat, Anka Moldovan va prezenta compoziţia intitulată „Tierraˮ, o lucrare realizată în ulei şi cu ramuri de zmeură (2023), din ultima sa serie „Aquello que irrumpeˮ.
Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 8 martie 2024, ora 19:00, în prezenţa curatoarei expoziţiei, Marinela Măntescu-Isac, a artistei Anka Moldovan şi a Irinei Stoenescu, vice-preşedinte WIN Alliance / Chairlady WIN Gallery.
„Atinşi de mare este o expoziţie cu lucrări de pictură aparţinând unor cunoscuţi artişti români contemporani ce explorează conotaţiile literale şi metaforice ale relaţiei dintre apă, pământ şi om. Imaginația este un perpetuum mobile al umanității, un exercițiu constant de a vedea și de a prevedea. Ca o sămânță primordială a tuturor lucrurilor bune și rele, înflorește diferit în funcție de caracter și cultură și, distilată în artă, modelează lumi – interioare și exterioare. La WIN Gallery, suntem curatori ai întâlnirilor între imaginații, mereu în căutarea unei licăriri de splendoare. Expoziția Atinși de mare explorează conotațiile literale și metaforice ale relației dintre apă, pământ și om. Pe un continuum de la serenitate și contemplație la intensitatea cromatică și vigoarea vieții de coastă, trecem prin călătorii fantastice către încă- necunoscuturi, lăsând abstracțiuni puternice întipărite în suflet”, spun reprezentanţii WIN Gallery.
La ediţia de anul acesta a Târgului Internaţional de Artă Contemporană ARCO Madrid, vor fi prezente 205 galerii din 36 de ţări, care vor expune şi vor vinde lucrări din variate discipline artistice: pictură, sculptură, instalaţii, fotografii, video, new media, desen şi gravură. 171 dintre galeriile participante fac parte din Programul General, în timp ce 46 sunt în programele curatoriate. 65% din totalul galeriilor participante sunt din afara Spaniei. Târgul de artă se va desfăşura în pavilioanele 7 şi 9 ale IFEMA MADRID, dedicând primele trei zile exclusiv profesioniştilor, şi vineri, 8 martie, începând cu ora 15.00, îşi va deschide porţile publicului larg.