Peru a declarat luni stare de urgenţă sanitară în mare parte din ţară, în contextul unei creşteri a numărului de cazuri de febră dengue, transmite marţi Reuters.
Până în prezent în acest an, 32 de persoane au murit din cauza febrei dengue, conform datelor oficiale anunţate luni de ministerul Sănătăţii, Cesar Vasquez, conform Agerpres.
Numărul total al cazurilor a crescut la 31.300 în primele săptămâni ale acestui an, a precizat oficialul, de la 24.981 recenzate în primele şapte săptămâni.
Cabinetul guvernului peruan a aprobat luni decizia de instituire a stării de urgenţă sanitară, a declarat Vasquez jurnaliştilor, la câteva ore după ce a declarat că o epidemie de dengue este „iminentă”.
„Sunt 20 de regiuni (din 25) care vor fi declarate în urgenţă sanitară din cauza dengue”, a spus Vasquez într-un interviu anterior acordat postului de radio local RPP.
Dengue, transmisă în general prin înţepăturile ţânţarilor infectaţi, provoacă simptome precum febră, greaţă, vărsături, oboseală şi dureri în diverse zone ale corpului.
Cele mai multe dintre cazurile observate până acum în Peru au fost înregistrate în nordul ţării, unde spitalele sunt deja copleşite.
Răspunsul tipic al naţiunii la dengue a fost „depăşit” de factori precum clima, a declarat Vasquez.
„Vremea a creat un teren perfect pentru ca ţânţarii să se reproducă mai rapid şi să devină un vector mai frecvent al bolii”, a spus oficialul.
Anul trecut, 428 de persoane au murit din cauza dengue în Peru, iar 269.216 au fost infectate,