PNL Botoşani iese la atac după scandalul de la spital și preia retorica USR: Corupţia PSD de la Botoşani ucide!
PNL Botoşani transmite, vineri, într-o postare pe Facebook, despre ancheta DNA de la Consiliul Judeţean Botoşani, condus de social-democrata Doina Federovici, că ”corupţia PSD de la Botoşani ucide iar în mega scandalul de corupţie de la Botoşani, toţi factorii politici de decizie trebuie să îşi dea demisia şi să permită o reformare a acestui sistem criminal pe care l-au girat în ultimii ani”.
”Corupţia PSD de la Botoşani ucide! <> au fost ultimele cuvinte ale Alexandrei, în spitalul în care aflăm acum de la procurori că mita era mai importantă decât viaţa. Printre cei reţinuţi în dosar se numără şi fostul manager al spitalului în care Alexandra a fost ignorată ore în şir de cadrele medicale. Sub administraţia actuală, judeţul Botoşani devine un simbol al corupţiei din sistemul de Sănătate”, scrie PNL Botoşani în postare.
Liberalii mai afirmă că ”detaliile din dosar sunt grăitoare: 15.000 de euro şpaga pentru angajarea unui asistent medical; între 2000 şi 5000 de euro şpaga pentru angajarea unui îngrijitor sau brancardier; se făcea licitaţie pentru angajări – câştiga cel care oferea mai mult; sunt deja 11 reţineri în dosar care arată cât de putred e sistemul şi oamenii care îl conduc”.
”În mega scandalul de corupţie de la Botoşani, toţi factorii politici de decizie trebuie să îşi dea demisia şi să permită o reformare a acestui sistem criminal pe care l-au girat în ultimii ani.”, mai spune PNL Botoşani.
Postarea organizaţiei PNL Botoşani a fost preluată şi pe pagina oficială a Partidului Naţional Liberal.