„Avem această mare discrepanță, avem cei mai buni IT-iști din Europa, companiile americane au cei mai mulți angajați din Europa, în România și avem un sistem de digitalizare a sistemului public undeva în trecut”, a declarat marți premierul Marcel Ciolacu la evenimentul AmCham CEO Business Forum. Acesta a făcut apel la corporațiile americane să se implice în proiecte strategice de digitalizare, precum cloudul guvernamental.
programatori-laptopFoto: Dreamstime
În acest context, Ciolacu a promis că va duce la capăt digitalizarea ANAF indiferent de câte probleme și presiune va fi.
- „Este inuman pentru un guvern să i se ceară să ia decizii în timp real și să nu aibă niciodată, să nu aibă niciun soft care să analizeze date în ceea ce privește riscul fiscal.
- La fel cum am dublat sumele la Casa de Sănătate, de la aproape 5-6 miliarde de euro, am ajuns la aproape 12 miliarde de euro cheltuieli prin Casa de Sănătate, aproximativ 1.000.000.000 euro lunar.
- Și în continuare, cu toții vedem la televizor știrile, când intri în spital, că nu sunt bani de medicamente.
- Asta se întâmplă pentru că încă România nu are o digitalizare a Casei Naționale de Sănătate. Încă, ministrul sănătății nu poate lua o decizie în cunoștință de cauză, unde se scurg banii publici și de ce se întâmplă acest lucru. Încă nu avem în programele naționale ținte foarte clare: de ce cheltuim acești bani și de ce investim?”, a spus Ciolacu.
Premierul a făcut astfel apel la companiile americane să investească în proiecte strategice, precum cloudul guvernamental, spitale și energie.
- „Cloud-ul guvernamental, care este pilonul digitalizării administrației de stat, este unul dintre cele mai relevante exemple. Însă nu este singurul.
- Ridicăm zeci de noi spitale, avem nevoie de aparatură medicală de ultimă generație și de training pentru personalul medical.
- Avem șansa de a deveni un hub energetic regional, cu cel mai bun mix de producție din zonă. Gazul din Marea Neagră, energia nucleară și eoliană, hidrogenul verde pot face din România noul El Dorado energetic al continentului, a declarat premierul.
Ciolacu le-a propus investitorilor americani să dezvolte împreună aceste investiți strategice și mecanismele de finanțare cele mai adecvate, subliniind că România are banii necesari.
- „Am setat deja un etalon de investiții publice de minim 7% din PIB care trebuie să reprezinte o medie și pentru următorii 4-5 ani. Asta înseamnă că în perioada 2024-2028 putem investi în economie circa 700 miliarde lei din fonduri europene și de la bugetul de stat”, a spus acesta.
În plus, premierul a promis din nou că nu va mări taxele și că va oferi predictibilitate și stabilitate mediului de afaceri.
Sursa foto: Dreamstime.com