Google search engine
AcasăECONOMIEaproape 14.000 de posturi în plus / Aproximativ 1,3 milioane de români...

aproape 14.000 de posturi în plus / Aproximativ 1,3 milioane de români lucrează la stat


Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în decembrie 2023, de 1.292.559, cu 13.564 mai multe comparativ cu ianuarie 2022, 64% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES.

Din totalul celor 827.393 de angajaţi din administraţia publică centrală, 608.152 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (plus 5.745 angajaţi comparativ cu ianuarie 2023).

Cele mai multe posturi:

Pondere arată în felul următor:

  • Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei, respectiv 302.040 (294.930 în ianuarie 2022),
  • Ministerul Afacerilor Interne – 123.808 (125.548 la începutul anului trecut),
  • Ministerul Apărării Naţionale – 72.658 (73.387 în ianuarie 2023),
  • Ministerul Finanţelor – 24.879 (24.779 în ianuarie 2023)
  • Ministerul Sănătăţii -18.295 (18.236 în ianuarie 2023).

 

Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 9.279 de posturi (plus 1.054 faţă de ianuarie 2023), în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 43.886 (plus 255), în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 166.076 de posturi ocupate (plus 2.614).

Situația la nivel local

Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în decembrie 2023, 465.166 de persoane (plus 3.896), dintre care 285.065 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (plus 4.010) şi 180.101 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (minus 114).



RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE