Google search engine
AcasăSPORTa murit 'fundașul cu șapte inimi', fost jucător la o echipă legendară...

a murit ‘fundașul cu șapte inimi’, fost jucător la o echipă legendară din campionat!


Fostul fotbalist Petre Butufei a decedat la vârsta de 69 de ani, a anunţat, miercuri, clubul Petrolul Ploieşti pe pagina oficială de Facebook. Butufei era poreclit „fundașul cu șapte inimi”, tocmai pentru rezistența sa la efortul din timpul meciurilor.

„Rămas bun, Petrică Butufei! Ne-a părăsit un simbol al Petrolului Ploiești, un adevărat fundaş de fier, un căpitan, un om care şi-a pus, aproape toată cariera, în slujba ‘galben-albaştrilor’. Odihneşte-te în pace, Petrică Butufei! Condoleanţe familiei îndoliate!”, este mesajul transmis de echipa prahoveană, relatează Agerpres.

Reprezentanții peluzei Ilie Oana au precizat: „Un om care și-a dedicat întreaga viața pentru Petrolul, din nefericire astăzi nu mai este printre noi. Fundașul cu șapte inimi, cum dumnealui era poreclit va veghea tot ceea ce inseamna Petrolul din cer. Un om deosebit, o figura emblematica a boemului fotbal ploieștean. Dumnezeu să te odihnească, Nea Petrică!”

Evoluția lui Petre Butufei

Născut pe 29 iunie 1955, la Proviţa de Sus, Petre Butufei a debutat pe 22 august 1976 la Petrolul Ploieşti, echipă pentru care a evoluat neîntrerupt, timp de 11 stagiuni.

Butufei a contabilizat 338 de prezenţe oficiale (158 în Divizia A, 162 în Divizia B şi 18 în Cupa României) şi 13 goluri marcate (10 în Divizia A, 2 în Cupa României şi 1 în Cupa României).

În 1987, Butufei s-a transferat la Flacăra Moreni, iar după încheierea carierei de jucător a îmbrăţişat-o pe cea de antrenor, ani buni activând în cadrul Centrului de Copii şi juniori al clubului prahovean.


W3Schools Home Page

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ȘTIRI POPULARE

COMENTARII RECENTE